Savantul ce a descoperit structura ADN-ului îşi pierde titlurile academice. Afirmaţiile ”condamnabile” şi ”de neacceptat de către ştiinţă”
Laboratorul din New York a făcut anunţul prin intermediul site-ului său, ca răspuns la comentariile rasiste pe care dr. Watson, în vârstă de 90 de ani, le-ar fi spus în cadrul unui documentar difuzat recent. Conform Tech Time, laboratorul consideră afirmaţiile „condamnabile” şi „de neacceptat de către ştiinţă”.
În cadrul documentarului American Masters: Decoding Watson, difuzat de PBS, cercetătorul afirmă că diferenţa medie de I.Q. dintre negrii şi albi este provocată de genetică. Aceleaşi ipoteze controversate au mai fost făcute publice de cercetător în 2007, când a afirmat că „este sumbră ipoteza Africii” deoarece toate politicile actuale se bazează pe ideea că „inteligenţa lor este la fel ca a noastră – în timp ce testele arată un alt lucru”.
CSHL a clarificat faptul că nu susţine declaraţiile făcute de dr Watson şi perspectiva sa. Deşi laboratorul a apreciat contribuţia sa, i-a revocat toate titlurile onorifice. Laureatul Premiului Nobel a colaborat cu acest laborator timp de zeci de ani. El a devenit director al CSHL în 1968 şi preşedinte în 1994. De asemenea, o şcoală din interiorul centrului poartă numele cercetătorului. Relaţia dintre membrii laboratorului şi cercetător s-a încheiat în 2007, după primele declaraţii controversate ale specialistului.
Alături de Francis Crick, James Watson este considerat descoperitorul ADN-ului. Studiul celor doi a fost realizat în 1953 şi avea la bază descoperirea structurii moleculei de ADN – numită „dublu helix”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
James Watson, descoperitorul ADN-ului, revoluţionează tot ceea ce se credea despre antioxidanţi
Elicea vieţii – cea mai mare descoperire ştiinţifică a secolului XX