Câteva idei de concedii pentru 2019. Destinaţiile turistice amuzante pentru toată familia
Lisabona, Portugalia
Pentru cei care iubesc vacanţele în marile oraşe, Lisabona este o destinaţie cu o ofertă foarte variată, de la curse cu tramvaiul galben vintage de-a lungul îngustelor străduţe, la o vizită la Oceanario Aquarium, cel mai mare parc acvatic de pe vechiul continent, la o plimbare cu telegondola deasupra podului Vasco de Gama şi la o relaxare pe plajele din apropiere se numără printre ofertele Lisabonei, scrie Mediafax.
Florenţa, Italia
Londra, Marea Britanie
Şi capitala Marii Britanii oferă multe lucruri de făcut cu copiii, astfel că o vacanţă de cel puţin o săptămână ar fi potrivită. Există atracţii precum London Eye, The British Museum, palatele Kensington şi Buckingham, dar şi Portobello Market. Sunt organizate ceremonii de servire a ceaiului dedicate întregii familii, se pot face tururi ale oraşului, dar şi dedicate (Harry Potter), precum şi excursii de o zi în localităţi din vecinătate.
Copenhaga, Danemarca
Specialiştii în turism susţin că sunt puţine locuri în lume atât de prietenoase cu copiii precum Copenhaga, oraşul natal al cunoscutului autor de basme Hans Christian Andersen. Statuia Mica Sirenă, personaj din poveştile sale, poate fi găsită pe promenada Langelinie, iar copiii pot vizita Căsuţa din poveşti Hans Christian Andersen. Tot aici se află celebrul parc de distracţii Grădinile Tivoli – cu diverse activităţi amuzante -, un parc acvatic şi restaurante, magazinul LEGO, castele, canale şi port.