Unii academicieni au declarat în cadrul Congresului pentru Ştiinţă din India că descoperirile lui Isaac Newton sau Albert Einstein nu sunt reale. Conform BBC, mitologia hindusă şi teoriile bazate pe religie au devenit o parte importantă a agendei congresului.
Unii oameni de ştiinţă susţin că anul acesta declaraţiile au fost cu adevărat ridicole. Congresul aflat la cea de-a 106-a ediţie a fost inaugurat de prim-ministrul Narendra Modi
Directorul universităţii din sudului Indiei a citat, în cadrul conferinţei, un text hindus vechi ce ar dovedi că cercetarea celulelor stem a fost descoperită în India cu mii de ani în urmă. G Nageshwar Rao, vicecancelar al Universităţii Andhra a afirmat, de asemenea, că un demon-rege din religia hindusă deţine 24 de aeronave într-o zonă din prezent aflată în Sri Lanka.
Un alt cercetător al universităţii din sudul ţării Tamil Nadu a atras atenţia la conferinţă după ce a afirmat că Isaac Newton şi Albert Einstein au teorii greşite, iar undele gravitaţionale ar trebui denumite „undele Narendra Modi”. Criticii au afirmat că, deşi textele străvechi sunt o sursă bună de informaţii, este un nonsens să le consideri scrieri ştiinţifice.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Teoria fericirii propusă de Einstein este considerată un real succes
Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu şi religie, vândută cu o sumă colosală