Aproape un ”miracol”. O femeie de 65 de ani poate fi considerată cea mai bătrână care a născut pe cale naturală
Mama, care a rămas sub anonimat, a născut la spitalul din Poonch, regiunea Caşmir. Cuplul mai are un fiu care s-a născut acum 8-10 ani, scrie Mediafax.
Tatăl copilului, Hakim Din, are 80 de ani şi i-a mulţumit lui Allah pentru darul preţios, dar a precizat că va avea nevoie de fonduri pentru a le externa pe mamă şi fetiţa lor nou-născută.
Dr. Shabir Sidiqui, specialist al meternităţii din Caşmir, a declarat pentru presă că acest caz este „cel mai rar dintre cele rare”.
„De obicei, menopauza se instalează în medie la vârsta de 47 de ani în India, şi nu există nici o posibilitate de a da naştere după această dată. Dar acesta este un caz rar”, a precizat doctorul.
Mama si bebelusul sunt sănătosi, conform declaraţiilor medicilor.
Dacă informaţiile sunt adevărate, femeia este una dintre cele mai în vârstă persoane care a putut să nască în mod natural.
Multe dintre femeile care nasc după vârsta de 50 de ani se bazează pe tratamentul fertilizare in-vitro (FIV), întrucât au trecut deja prin perioada de menopauză.
Cea mai bătrână mamă din lume este Maria del Carmen Bousada de Lara, din Spania, care a dat naştere unor gemeni la vârsta de 66 de ani, după o procedură FIV, în anul 2006. În România, Adriana Iliescu, în vârstă de 66 de ani, a rămas însărcinată în 2005 şi a fost până în decembrie 2006 cea mai bătrână femeie din lume care a dat naştere unui copil.