Proiectul de legalizare a utilizării canabisului în scop terapeutic a fost legalizat marţi de Adunarea naţională. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie, însă, să fie validată şi de regele Vajiralongkorn.
Într-un stat care se bazează mult pe agricultură, dominată de cultivarea orezului şi a arborilor de cauciuc, Consiliul naţional al fermierilor din Thailanda a salutat decizia care le-ar permite ţăranilor să-şi diversifice activităţile, potrivit Mediafax.
„Estimez beneficii de aproximativ 2,7 miliarde de euro graţie cultivării canabisului, vânzării acestuia şi uleiului de canabis”, a afirmat Prapat Panyachartrak, preşedintele Consiliului naţional al fermierilor.
Potrivit legii, marijuana va fi cultivată strict pentru utilizare medicală.
Mult timp, Marijuana a fost considerată o plantă tradiţională în Thailanda. În anii 1970, a fost, însă, inclusă în categoria narcoticelor. Canabisul se găseşte ca ingredient în mai multe reţete din medicina tradiţională, fiind administrat, în general, bolnavilor în stare terminală.
„Folosesc canabisul de 50 de ani”, a mărturisit Buntoon Niyamabhra, fondator al Reţelei utilizatorilor de canabis din Thailanda, existentă din 2013.
În urmă cu două luni, Canada a devenit a doua ţară din lume care a legalizat posesia şi consumul de canabis în scop recreativ. Prima ţară care a făcut acest lucru a fost Uruguay, în 2013.