Un risc surprinzător la care este supus organismul pe timp de iarnă

06 01. 2019, 15:00

Aportul de lichide din timpul iernii este esenţială pentru funcţionarea corectă a organismului nostru. Mişcarea ne poate deshidrata pe timpul iernii la fel sau chiar mai mult decât vara, din cauza lipsei de umiditate din atmosferă.Astfel, nevoia de hidratare este mai ridicată pentru cei care fac sport. Sporturile de iarnă, precum schiul sau snowboardingul, necesită un efort considerabil, de aceea este nevoie ca aportul de lichide să fie mai mare. De asemenea, iarna avem tendinţa să purtăm mai multe straturi de haine atunci când facem sport, mai ales în aer liber, ceea ce face ca organismul nostru să depună mai mult efort pentru a ne răcori, transpirând mai mult. Trecerea repetată de la aerul cald din interior la aerul rece de afară şi vice-versa reprezintă, şi el un factor de stres pentru organism

Deshidratarea organismului – câte lichide hidratante trebuie să consumăm

Cantitatea totală de lichide consumată zilnic include atât băuturi, cât şi alimente. Aproximativ 75-80% din necesarul de apă al organismului uman ar trebui să provină din lichide, iar restul de 15-20% din fructe şi legume, care alături de apă, mai au şi vitamine şi minerale, esenţiale pentru sistemul imunitar. Deşi minimul recomandat este de doi litri de lichide pe zi, este nevoie de o cantitate mai ridicată pentru funcţionarea optimă a organismului, existând şi o sumedenie de variabile precum înălţimea, sexul, greutatea şi starea generală de sănătate, cu precădere acele persoane care practică sport.   

Cantitatea de lichide consumată iarna poate fi suplimentată cu alte băuturi obţinute din ingrediente naturale, ceaiuri, supe, fructe sau legume, care asigură organismului necesarul zilnic de lichide pentru o hidratare corespunzătoare. 

Citeşte continuarea pe CSID.