Conferinţa „Fizica lui Moş Crăciun” va fi organizată luni de Universitatea Bucureşti şi va avea ca invitat special un reputat fizician român
„Fizica lui Moş Crăciun” face parte din seria conferinţelor Universităţii din Bucureşti – Ştiinţa pe înţelesul tuturor, arată textul prezentării.
„Toţi cei prezenţi vor avea ocazia să afle de la cercetătorul Cristian Presură cum este posibil ca Moş Crăciun să se deplaseze atât de rapid, ce criterii trebuie să îndeplinească o sanie zburătoare pentru a îl transporta pe Moş Crăciun în siguranţă, cum rezistă sania zburătoare temperaturii şi acceleraţiei care apar în această situaţie excepţională, ce secrete deţine Moşul pentru a intra în toate casele fără să lase urme, dar şi cum reuşeste să împartă toate cadourile atât de repede”, spun organizatorii.
Fizicianul Cristian Presură, doctor în fizică, savant la Philips Research Eindhoven, Olanda şi autorul volumului „Fizica povestită”, arată că „pe lângă fizică, multă acţiune şi suspans, conferinţa «Fizica lui Moş Crăciun» va dezvălui pasionaţilor de ştiinţă secretele lui Moş Crăciun şi provocările cu care acesta se confruntă în noaptea de Crăciun pentru a ajunge la milioane de copii în aceeaşi seară”.
În partea a doua a evenimentului, oamenii pot dialoga cu fizicianul Cristian Presură, scrie Mediafax.
Susţinător pasionat al popularizării ştiinţei, Cristian Presură este, pe lângă altele, şi fondator al asociaţiei „Ştiinţă pentru Toţi” şi membru al asociaţiei cercetătorilor români „Ad Astra”. Conferinţa „Fizica lui Moş Crăciun” se adresează publicului larg şi pasionaţilor de ştiinţe.
Cristian Presură s-a născut în 1971, la Voineasa. A urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A mai lucrat şi la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserelor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni, iar rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate precum Physical Review B, Physical Review Letters şi Science.
Accesul la acest eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile. Cei interesaţi sunt rugaţi să se înscrie completând un formular pe site-ul Universităţii Bucureşti.