Lista laureaţilor premiilor Academiei Române pe 2016. Printre ei se numără astronomul Magda Stavinschi

11 12. 2018, 19:30

Potrivit unui comunicat de presă, premiile recompensează cele mai bune lucrări şi prezenţe culturale şi ştiinţifice româneşti realizate pe parcursul anului 2016.

Evenimentul ceremoniei de decernare a premiilor va avea loc în Aula Academiei Române, joi, începând cu ora 10.00, fiind prezenţi membrii Adunării Generale. Biroul Prezidiului, condus de preşedintele Ioan-Aurel Pop, va premia laureaţii.

Din acest an, Academia Română acordă 81 de premii, fiecare purtând numele unei personalităţi din domeniul cultural sau ştiinţific reprezentat în cele 14 secţii ale instituţiei: filologie şi literatură, istorie, fizică, chimie, matematică, medicină, biologie, geonomie, economie, ştiinţe juridice şi sociologie,  ştiinţe tehnice, agronomie şi silvicultură, filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie, arhitectură şi audiovizual, arte, precum şi ştiinţa şi tehnologia informaţiei.

Din cele 81 de premii, pentru anul 2016 sunt acordate 70, unui număr de 94 de lucrări sau grupuri de lucrări, creaţii individuale sau elaborate de colective de autori.

O premieră o reprezintă înfiinţarea premiului „Petre Sergescu”, destinat recompensării celei mai valoroase lucrări de istoria ştiinţei. În urma consultării şi votului tuturor secţiilor de ştiinţe din Academia Română, premiul va fi acordat Magdei Stavinschi, astronom şi cercetător în cadrul Institutului Astronomic al Academiei Române, pentru cărţile „Nicolae Coculescu, o viaţă printre stele” şi „Astronomia şi Academia Română”.

Pornind de la perceptul exprimat de Auguste Comte, potrivit căruia „Nu cunoaştem complet o ştiinţă atât timp cât nu-i ştim istoria”, premiul a fost înfiinţat atât pentru a semnala importanţa pe care ştiinţele o au în dezvoltarea societăţii contemporane, cât şi pentru a cinsti memoria unor savanţi cu contribuţii esenţiale.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este cel care, în 1863, a înfiinţat prin donaţie premiile Academiei Române, încă înainte de înfiinţarea însăşi a instituţiei academice.

Premiul „Aristizza Romanescu” îi va fi înmânat actorului Vlad Ivanov, pentru rolul inspectorului şef din filmul „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, precum şi scenografului Dragoş Buhagiar, pentru spectacolele „Cafeneaua” (de Silviu Purcărete) şi „În adâncuri” (de Yuri Kordonsky).

Pentru anul 2016, în categoria „Arte, arhitectură şi audiovizual”, premiul „Ion Andreescu” în domeniul artei plastice este acordat Expoziţiei retrospective Ilie Boca 80 (Muzeul de Artă Bacău), autorul fiind pictorul Ilie Boca.

Lista completă a premiilor Academiei Române pentru anul 2016 poate fi consultată aici: http://academiaromana.ro/premiileAR/liste/2016.pdf.