Home » D:News » Un grup neonazist din Marea Britanie l-a ameninţat cu moartea pe Prinţul Harry, fiind numit ”trădător de rasă”

Un grup neonazist din Marea Britanie l-a ameninţat cu moartea pe Prinţul Harry, fiind numit ”trădător de rasă”

Un grup neonazist din Marea Britanie l-a ameninţat cu moartea pe Prinţul Harry, fiind numit ”trădător de rasă”
Publicat: 07.12.2018
O grupare neonazistă l-ar fi ameninţat cu moartea pe prinţul Harry al Marii Britanii, motivul fiind unul simplu: s-a căsătorit cu fosta actriţă americană Meghan Markle, care este metisă, scrie presa britanică.
Pe reţelele de socializare circurlă o imagine şi mai multe mesaje violente, potrivit The Sun. În respectiva imagine, fiul cel mic al prinţului moştenitor Charles al marii Britanii este prezentat cu o armă îndreptată spre el. Totodată, desenul este însoţit de mesajul „trădător de rasă”, scrie Mediafax.
 
Şi BBC informează că, de mai multe zile, ducele de Sussex este ameninţat cu moartea de o grupare neonazistă, pe motiv că s-a căsătorit cu fosta actriţă americană Meghan Markle, care este metisă. Membrii acestei grupări, înfiinţată de un student al Universităţii din Bath, îi reproşează prinţului că a încheiat „o căsătorie interrasială”, fapt ce contravine principiilor lor privind supremaţia albilor.
 
Nu este pentru prima dată când prinţul Harry este ameninţat cu moartea deoarece şi-a ales ca soţie o metisă. Şi Meghan Markle este frecvent subiectul comentariilor şi insultelor rasiste pe reţelele de socializare online. Acest lucru se întâmplă inclusiv pe contul oficial de Instagram al palatului Kensington, reşedinţa oficială a cuplului de Sussex.
 
În urmă cu aproape două luni, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunţat că ducesa Meghan de Sussex (37 de ani) este însărcinată, urmând să nască copilul, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, în primăvara lui 2019. Prinţul Harry (34 de ani), al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle şi-au unit destinele în mai, în urma unei relaţii de doi ani.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase