Televiziunea Română a transmis o scrisoare postului ZDF, în care îi cere să prezinte corect o ştire despre unirea Transilvaniei cu România pe care televiziunea publică germană a difuzat-o pe 1 decembrie, potrivit unui comunicat remis, marţi, MEDIAFAX.
Scrisoarea a fost adresată de preşedintele-director general al SRTv, Doina Gradea, lui Thomas Bellut, directorul general al televiziunii publice germane, ZDF (Zweites Deutsches Fernsehen), scrie
Mediafax.
Materialul, preluat de la DPA (Deutsche Presse Agentur), agenţia de presă germană, a fost difuzat de ZDF chiar de Ziua Naţională a României, sub titlul „Anexarea Transilvaniei – România sărbătoreşte aniversarea de 100 de ani”.
În scrisoare, PDG al TVR arată că ştirea, difuzată de DPA şi preluată, fără verificare, de ZDF este tendenţioasă, aducând prejudicii imaginii României şi demonstrând necunoaşterea totală a istoriei ţării noastre şi Europei.
Potrivit documentului, TVR solicită prezentarea corectă a momentului istoric de la 1 decembrie 1918 şi a ştirii care, prin modul în care a fost redactată, contravine misiunii publice a ZDF.
„Mă adresez dumneavoastră, ca de la un post public de televiziune la altul şi ca de la un membru EBU la alt membru EBU şi care, în virtutea apartenenţei la această organizaţie, ar trebui să împărtăşească aceleaşi valori şi să aibă aceeaşi misiune publică, atât în România, cât şi în Germania, respectiv să informeze corect publicul”, a scris Doina Gradea în adresa către directorul general al ZDF.
Scrisoarea a fost transmisă, spre informare, şi conducerii European Broadcasting Union (EBU), Tony Hall, preşedinte EBU, şi Noel Curran, director general EBU.