Badea Cârţan al zilelor noastre. Un basarabean de 77 de ani, a parcurs peste 500 de kilometri pe jos, până la Alba Iulia
Ion Mărgineanu, fost profesor universitar şi deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a venit pe jos de la Bălţi la Alba Iulia, parcurgând zilnic aproape 20 de kilometri, scrie Mediafax.
”Am parcurs traseul în 30 de zile, din 1 până în 30 noiembrie. Când am intrat în circumscripţia oraşului Alba Iulia, am căzut în genunchi. Atât de emoţionat am fost că am realizat ce mi-am propus! Am îngenunchiat în faţa oraşului, a fost deosebit de frumos, o realizare a visului meu, la bătrâneţe. Am parcurs acest traseu din dragoste pentru poporul român, pentru poporul meu, pentru poporul român de pretutindeni unit”, a spus Ion Mărgineanu.
Potrivit calculelor sale, traseul total a fost de 520 de kilometri.
”Tot drumul l-am parcurs pe jos, dar am avut o echipă care m-a ajutat. Mi-au purtat hainele, mâncarea şi aşa mai departe”, a mai spus vârstnicul.
Şi-a propus să vină pe jos până la Alba Iulia încă din 1993, când a sărbătorit alături de delegaţia parlamentară de la Chişinău 75 de ani de la Marea Unire.
”Atunci am fost la Alba Iulia şi a încolţit gândul meu, mai exact dacă prind 100 de ani de la Marea Unire, să fac traseul pe jos”, a mai spus Ion Mărgineanu.