Home » D:News » Monument dedicat lui Ovidius, dezvelit în Constanţa, la 2000 de ani de la moartea poetului – GALERIE FOTO

Monument dedicat lui Ovidius, dezvelit în Constanţa, la 2000 de ani de la moartea poetului – GALERIE FOTO

Monument dedicat lui Ovidius, dezvelit în Constanţa, la 2000 de ani de la moartea poetului – GALERIE FOTO
Publicat: 30.11.2018
Un ansamblu statuar dedicat lui Publius Ovidius Naso a fost dezvelit, miercuri, în oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa, la 2000 de ani de la moartea poetului latin, dar şi la 140 de ani de când Dobrogea a ajuns în administraţie românească şi la 100 de ani de la formarea României Mari.

Zeci de oameni şi reprezentanţi ai autorităţii locale au asistat, miercuri, în ciuda vremii foarte urâte, în vânt, ninsoare şi ger, la ceremonia de dezvelire a ansamblului statuar dedicat poetului latin Ovidiu. În acordurile imnului naţional, interpretat de Paula Seling, sculptura a fost scoasă la iveală de sub drapelul naţional cu care fusese acoperită, cu oarecare greutate din cauza vântului puternic, scrie Mediafax.

Ansamblul monumental dedicat poetului Ovidiu este compus din trei statui alegorice – „Ovidius metamorfozat”, „Geneza” şi „Iubirea”, realizate din piatră, fiind menit să comemoreze 2000 de ani de la moartea poetului şi să creeze, în acelaşi timp, un centru de interes al oraşului ce-i poartă numele.

„Pentru noi, românii, acest an are o importanţă aparte, fiind momente pe care le poţi trăi o singură dată în viaţă, respectiv: 2000 de ani de la moartea poetului latin, 100 de ani de la Marea Unire şi 140 de ani de când regiunea noastră Dobrogea a revenit la patria mamă”, a spus primarul oraşului George Scupra.

Galerie foto

vezi galeria
6 foto

Monumentul a fost realizat de unul dintre artiştii reprezentativi ai noii generaţii, basarabeanul cu cetăţenie română, sculptorul Vladlen Babcinetchi şi, aşa cum au arătat reprezentanţii Primăriei Ovidiu, concepţia şi anvergura proiectului au fost determinate de momentul istoric şi de locaţia aleasă, în urma unor lungi dezbateri şi consultări privind viziunea, materialele folosite, proporţiile şi semnificaţia întregului ansamblu.

Astfel, a fost dezvoltată o compoziţie tridimensională în spirală, conică, cu Ovidiu pe soclu, iar la baza acestuia, reprezentarea a două teme fundamentale ale creaţiei ovidiene: Geneza şi Iubirea.

Primarul George Scupra a explicat că statuia se bazează foarte mult pe ideea de metamorfoză, mai ales pentru că cele mai multe scrieri ale lui Publius Ovidius Naso sunt clădite pe acest concept.

Ovidiu devine astfel al treilea oraş din lume care are o statuie ce îl înfăţişează pe poetul roman, după Constanţa, în 1887 şi Sulmona, Italia, în 1925, ambele statui fiind realizate de artistul Italian Ettore Ferrari.

Costurile de realizare a operei au fost de aproximativ 30.000 de euro.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
S-a aflat de ce unii pacienți se simt rău după scanările RMN
S-a aflat de ce unii pacienți se simt rău după scanările RMN
Cercetătorii au identificat o nouă grupă de sânge și au rezolvat un mister vechi de 50 de ani
Cercetătorii au identificat o nouă grupă de sânge și au rezolvat un mister vechi de 50 de ani
Test de cultură generală. Când a fost făcută prima fotografie?
Test de cultură generală. Când a fost făcută prima fotografie?
Astronomii au găsit materia „lipsă” din Univers
Astronomii au găsit materia „lipsă” din Univers
Meta anunță că va folosi postările utilizatorilor pentru a-și antrena Inteligența Artificială
Meta anunță că va folosi postările utilizatorilor pentru a-și antrena Inteligența Artificială
Victor Ponta față în față cu Adrian Artene! Un dialog ALTCEVA cât o spovedanie a candidatului la Președinție
Victor Ponta față în față cu Adrian Artene! Un dialog ALTCEVA cât o spovedanie a candidatului la Președinție
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini fantastice”
Ziua în care a fost creat unul dintre cele mai puternice droguri psihedelice: „Într-o stare ca de vis, am perceput imagini ...
Donald Trump „pedepsește” Universitatea Harvard și îngheață fonduri de 2 miliarde de dolari
Donald Trump „pedepsește” Universitatea Harvard și îngheață fonduri de 2 miliarde de dolari
De ce căscatul poate fi un semnal de alarmă pentru sănătate?
De ce căscatul poate fi un semnal de alarmă pentru sănătate?
China anunță recompense pentru capturarea unor „agenți secreți” americani
China anunță recompense pentru capturarea unor „agenți secreți” americani
Cât de ușor eliberează saltelele substanțe chimice periculoase pentru creier?
Cât de ușor eliberează saltelele substanțe chimice periculoase pentru creier?
Rinocerii antici trăiau în turme uriașe în urmă cu 12 milioane de ani
Rinocerii antici trăiau în turme uriașe în urmă cu 12 milioane de ani
Medicii ar fi găsit un mod de a scoate microplasticele din corp
Medicii ar fi găsit un mod de a scoate microplasticele din corp
Fenomenul La Niña, declarat „mort” după doar câteva luni. Ce s-a întâmplat de fapt?
Fenomenul La Niña, declarat „mort” după doar câteva luni. Ce s-a întâmplat de fapt?
Un tezaur din argint al dacilor a fost găsit de arheologi amatori în comuna Breaza din Mureș
Un tezaur din argint al dacilor a fost găsit de arheologi amatori în comuna Breaza din Mureș
Isis, zeița maternității, magiei și a fertilității
Isis, zeița maternității, magiei și a fertilității
Mata Hari, cea mai seducătoare spioană. „Sunt pregătită”, a spus ea în fața plutonului de execuție
Mata Hari, cea mai seducătoare spioană. „Sunt pregătită”, a spus ea în fața plutonului de execuție
O singură proteină mutantă poate afecta atât imunitatea, cât și dezvoltarea creierului
O singură proteină mutantă poate afecta atât imunitatea, cât și dezvoltarea creierului