De ce copiii încă mai cred în Moş Crăciun?
Acesta este momentul în care multor copii le este spusă povestea despre un bărbat nemuritor ce trăieşte la Polul Nord, ştie ce face fiecare copil şi distribuie cadouri cu o sanie trasă de reni. Având în vedere absurdităţile şi contradicţiile acestei poveşti, este suprinzător că cei mici încă o mai cred. Conform unei cercetări, 83% dintre copiii de cinci ani cred că Moş Crăciun este real, scrie Business Insider.
La baza acestui paradox se află o întrebare de bază privind asimilarea a tot ce îi este spus sau gândirea raţională a copiilor. Etimologul Richard Dawkins propunea într-un eseu din 1995 faptul că naivitatea copiilor este moştenită, ei fiind înclinaţi să creadă tot ce li se spune. El sugerează chiar că acesta este un avantaj al evoluţiei.
Ideea faptului că cei mici cred orice cu uşurinţă este descrisă chiar şi de filozoful Thomas Reid din secolul XVIII. Conform cercetării copii sunt defapt consumatori raţioni de informaţii. Conform specialistei Jaqueline D. Weeling, instrumentele pe care copii le utilizează pentru a decide ce să creadă nu sunt atât de diferite faţă de cele ale adulţilor.
Unul dintre aceste instrumente este atenţia către context prin intermediul căreia sunt asimilate noi informaţii. Al doilea este reprezentat de tendinţa de măsurare a noilor informaţii cu baza de cunoştinţe existentă. A treia fiind abilitatea de evaluare a expertizei persoanelor din jur.
Aşadar, dacă cei mici dispun de aceste capacităţi, de ce încă mai cred în Moş Crăciun?
Răspunsul este simplu. Părinţii şi cei apropiaţi susţin extrem de bine acest mit. În cadrul unui studiu, 84% dintre părinţi au declarat că şi-au dus copiii să viziteze mai mult de două persoane costumate în Moş Crăciun în timpul sărbătorii. Acest lucru arată că cei mici nu sunt chiar atât de creduli, iar părinţii trebuie să le ofere nenumărate dovezi ale faptului că ceea ce le este spus este real.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
FILME DE CRĂCIUN. Top 10 producţii celebre pe care trebuie să le vezi de sărbători – VIDEO
VIDEO Istoria lui Moş Crăciun, aşa cum îl cunoaştem azi