Home » D:News » Sistemele balistice instalate de SUA în România sunt ofensive, avertizează Rusia

Sistemele balistice instalate de SUA în România sunt ofensive, avertizează Rusia

Sistemele balistice instalate de SUA în România sunt ofensive, avertizează Rusia
Publicat: 27.11.2018
Sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa au caracter ofensiv, fiind o încălcare gravă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuză Ministerul rus de Externe, referindu-se la platforma Aegis, montată în România.

„Există o nouă chestiune problematică care a generat probabil cea mai mare îngrijorare a noastră şi pe care am început să o prezentăm Statelor Unite în formatul bilateral al acestui Tratat. Se referă la instalarea lansatoarelor Mk-41 în cadrul Sistemului Aegis montat în Europa pentru presupuse sarcini antirachetă. Cu toate acestea, contrar prevederilor Tratatului, aceste lansatoare permit utilizarea ofensivă a rachetelor de croazieră Tomahawk cu raze medii de acţiune şi a altor sisteme de atac. Considerăm că este o încălcare flagrantă şi directă a Tratatului INF”, a declarat luni, conform agenţiei Tass, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului, scrie Mediafax.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administraţia SUA vrea să renunţe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziţiei în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acţiune.

Rusia a negat că ar încălca Tratatul INF, dar a acuzat că sistemele balistice instalate de SUA în România intră în contradicţie cu acest acord

Statele Unite au început să instaleze în România şi Polonia sisteme de rachete ofensive, prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat recent Vladimir Iermakov, şeful Departamentului pentru Neproliferare şi Controlul armamentului din cadrul Ministerului rus de Externe. „Există grave semne de întrebare referitoare la acţiunile colegilor noştri americani, acţiuni care sunt în contradicţie cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, inclusiv amplasarea lansatoarelor terestre Mk-41 în România şi Polonia”, a declarat Vladimir Iermakov la începutul lunii octombrie, în cursul unei dezbateri organizate de o comisie a Adunării Generale ONU. Potrivit oficialului rus, Statele Unite au început în iunie instalarea în România şi Polonia a sistemelor Aegis şi a lansatoarelor MK-41, care ar putea fi folosite pentru atacuri cu rachete de croazieră având rază medie de acţiune.

Anterior, Washingtonul acuzase Administraţia Vladimir Putin că încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), avertizând că armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin încălcarea acestui acord. „În privinţa Tratatului INF, am încercat să transmitem de câţiva ani Rusiei mesajul că ştim despre încălcarea de către ei a acestui Tratat. Am arătat Rusiei dovezile pe care le avem că încalcă Tratatul. Dezvoltă o rachetă balistică având rază medie de acţiune, prin încălcarea Tratatului INF. Acesta este un fapt pe care l-am demonstrat. Statele Unite nu vor retragerea din acest Tratat şi, categoric, nu intenţionăm să încălcăm acordul. Le cerem aliaţilor noştri sugestii despre direcţia care trebuie urmată pentru a face Rusia să se conformeze. Acesta este obiectivul, Rusia să se conformeze. Dar dacă Rusia continuă să spună că nu încalcă Tratatul, deşi avem dovezi clare, atunci diplomaţia trebuie intensificată şi trebuie să găsim alte modalităţi pentru a aduce Rusia la masa discuţiilor. Este foarte important. Ne vom consulta cu aliaţii, ei ne-au cerut să ne consultăm. Europenii sunt foarte preocupaţi despre această situaţie şi înţelegem de ce”, a declarat ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison.

Kay Bailey Hutchison a dat asigurări că Washingtonul va încerca să găsească soluţii diplomatice, dar, dacă riscurile vor persista, ar putea recurge la acţiuni militare. „Măsurile de contracarare ar putea include eliminarea rachetelor dezvoltate de Rusia prin încălcarea acestui Tratat. Dacă Rusia va continua acţiunile de înarmare, vom încerca să dezvoltăm capabilităţi prin care să eliminăm rachetele care pot lovi ţările aliate din Europa şi statul american Alaska. Deci, presupun că este şi în interesul nostru, şi în cel al Canadei. Avem riscuri nord-atlantice, dar şi la nivel european”, a subliniat oficialul SUA. Ulterior, Washingtonul a dat asigurări că nu se referă la un atac împotriva Rusiei, ci la intensificarea capabilităţilor defensive.

Statele Unite acuză Rusia că dezvoltă un sistem balistic terestru cu rază medie de acţiune. Rusia a respins acuzaţiile. La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a acuzat că sistemul antirachetă din România riscă să conducă la anularea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video