Home » D:News » Sculpturile uriaşe în formă de uter de la un spital din Doha stârnesc controverse

Sculpturile uriaşe în formă de uter de la un spital din Doha stârnesc controverse

Sculpturile uriaşe în formă de uter de la un spital din Doha stârnesc controverse
Publicat: 21.11.2018
Artistul britanic Damien Hirst a stârnit din nou controverse după ce 14 sculpturi din bronz uriaşe ale sale, care prezintă grafic drumul de la concepţie la naştere, au fost dezvelite în faţa Spitalului Sidra din Doha, Qatar, potrivit The Guardian.

Instalaţia în aer liber, aflată în faţa spitalului Sidra, este piesa de rezistenţă a Colecţiei de artă modernă care a fost inaugurată săptămâna aceasta la Doha, scrie Mediafax.

Seria de sculpturi create de Hirst, intitulată „The Miraculous Journey”, arată un fetus pe parcursul dezvoltării sale în uter. Colecţia culminează cu o sculptură cu o înălţime de 14 metri reprezentând un nou-născut.

Iniţial, sculpturile au fost dezvelite în octombrie 2013, dar ulterior s-a decis acoperirea lor, după ce a stârnit indignarea publicului.

Într-un efort de a atenua sentimentele publicului, oficialităţile au adus un tânăr care a citit un pasaj din Coran referitor la formarea vieţii.

Layla Ibrahim Bacha, specialist în artă, de la Qatar Foundation, instituţia care deţine majoritatea operelor de artă, a spus că este bine că acestea stârnesc controverse şi că sculpturile prezintă chiar misiunea spitalului, dedicat îngrijirii femeilor şi copiilor.



Damien Hirst, cel mai bogat artist britanic în viaţă, este unul dintre membrii fondatori ai mişcării Young British Artists (YBA) din care mai fac parte alţi artişti contemporani celebri, precum Tracey Emin, Sarah Lucas şi Mark Wallinger.

Mulţi dintre membrii YBA au fost studenţi la Goldsmiths College din Londra la sfârşitul anilor ’80. Prima expoziţie majoră a lui Damien Hirst, organizată într-un depozit, a atras numeroşi colecţionari de artă influenţi, inclusiv Charles Saatchi, care a devenit ulterior unul dintre cei mai mari susţinători ai săi.

Operele lui Damien Hirst – printre care se află tablouri cu puncte colorate, oi şi un rechin conservat în formaldehidă – au avut adeoseori însuşirea de a-i şoca pe privitori.

În 2008, o licitaţie dedicată operelor sale, organizată pe durata a două zile, a obţinut încasări record de 111 milioane de lire sterline (134,7 milioane euro).

Damien Hirst a câştigat prestigiosul Turner Prize în 1995, iar, în 2012, o retrospectivă a operelor sale organizată la muzeul Tate Modern a devenit evenimentul de profil cu cel mai mare număr de vizitatori pentru un artist solo din istoria acestei instituţii britanice.


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate