Regina Elizabeth, despre prinţul Charles: ”Un moştenitor al tronului respectat şi dedicat”

16 11. 2018, 13:00
„Este un privilegiu pentru orice mamă să poată să ţină un toast cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a fiului ei. Înseamnă că ai trăit suficient de mult să îţi vezi copilul crescând. Este ca şi cum – pentru a folosi o analogie care i se va potrivi – plantezi un copac şi ai posibilitatea să îl vezi crescând”, a spus regina, la o petrecere organizată la palatul Buckingham din Londra.
 
„De-a lungul celor 70 de ani, Philip (prinţul consort, n.r.) şi cu mine l-am văzut pe Charles devenind un campion al conservării mediului şi al artelor, un lider în domeniul activităţilor caritabile – un moştenitor al tronului dedicat şi respectat şi un tată minunat”, a mai spus regina.
 
„Mai mult, sprijinit de soţia sa, Camilla, este omul cu propriul destin, pasionat, creativ”, a adăugat Elizabeth a II-a, înainte de a-i ura la mulţi ani prinţului Charles de Wales.
 
La petrecere, care a avut loc în sala de bal a palatului Buckingham, au participat membri ai familiei şi prieteni, inclusiv fiii lui Charles, prinţii William şi Harry, alături de soţiile lor, Catherine şi Meghan, potrivit Mediafax.
 
Mai multe evenimente publice şi private au fost organizate miercuri pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a prinţului, în timp ce biroul de presă al acestuia a publicat cu această ocazie două noi fotografii oficiale alături de membrii familiei.
 
Charles Philip Arthur George, prinţ de Wales, duce de Cornwall, duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, conte de Chester şi prinţ al Scoţiei s-a născut la palatul Buckingham din Londra, pe 14 noiembrie 1948.
 
Avea patru ani când bunicul lui, regele George al VI-lea, a murit şi mama sa a urcat pe tron, la vârsta de 25 de ani. În anul următor, Charles asista cu bunica, regina Elizabeth, şi mătuşa, regretata prinţesă Margaret, la momentul în care Elizabeth a II-a era încoronată ca regină a Marii Britanii.
 
A urât perioada de studiu la Gordonstoun, o instituţie scoţiană la care fusese elev şi tatăl său, prinţul consort Philip, dar a fost primul moştenitor al tronului care a obţinut diplomă de absolvire de la Universitatea Cambridge.
 
Charles a devenit prinţ de Wales în 1969.
 
Prinţul Charles de Wales va fi, la moartea mamei sale, regina Elizabeth a II-a, moştenitorul care a aşteptat cel mai mult dintre toţi predecesorii săi din ultimii o mie de ani să urce pe tronul Marii Britanii.