Programul complet al ceremoniei de 1 decembrie de la Alba Iulia

17 11. 2018, 14:00
Manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României vor începe, în acest an, din seara zilei de 29 noiembrie cu spectacol de folk, la Casa de Cultură a Sindicatelor, potrivit programului pus la dispoziţie presei, miercuri, de reprezentanţii Primăriei municipiului Alba Iulia, în cadrul unei conferinţe de presă.
 
În dimineaţa zilei de 30 noiembrie manifestările continuă cu ceremonii militare de depunere de coroane şi jerbe de flori la Statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul, Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, dar şi cu arborarea drapelului în Piaţa Tricolorului, scrie Mediafax.
 
De asemenea, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori şi la mormântul lui Samoilă Mârza, singurul fotograf al evenimentelor de la 1 Decembrie 1918. Nici după 100 de ani nu există explicaţii clare cum de singurele fotografii de la cel mai mare act de voinţă al tuturor românilor au fost făcute de un tânăr de 32 de ani, venit dintr-un sat de lângă Alba Iulia. Cert este că nici Samoilă Mârza nu ştia că el urma să fie singurul ”fotograf al Unirii”. Pe de o parte, unele surse istorice susţin că fotograful oficial al oraşului, Arthur Bach, angajat de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, ar fi boicotat evenimentul, însă altele arată că el nu a fost contactat deoarece nimeni nu s-a gândit la acest aspect.
 
Totodată, vor fi depuse coroane şi jerbe de flori şi la mormântul lui Ion Arion, singurul ”erou martir al Marii Uniri”, care a fot împuşcat în 30 noiembrie 1918 pentru că flutura, pe geamul trenului care ducea spre Alba Iulia, steagul tricolor şi milita pentru unirea Transilvaniei cu România.
 
Tot în ziua de 30 noiembrie, în program mai figurează lansarea unor volume de artă, dezvelirea a două buturi – Thomas Woodrow Wilson şi Emmanuel de Martonne –, respectiv concerte de muzică uşoară şi clasică.
 
În dimineaţa Zilei de 1 Decembrie programul continuă, de la ora 7.00, cu oficierea Serviciului Religios, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia.
 
De la ora 8.00 are loc Marşul Unirii. Zeci de mii de români din mai multe judeţe, Republica Moldova şi diaspora sunt aşteptaţi la un marş al Centenarului, organizat pentru unirea Republicii Moldova cu România. Traseul are şase kilometri, iar participanţii la marş vor veni cu steaguri ale României de la 1918, însemne tricolore şi vor intona cântece patriotice.
 
De la ora 10.30, în Sala Unirii din Alba Iulia, se va da citire “Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la Alba lulia”. Sala Unirii reprezintă un simbol şi templu al României Mari, în care delegaţii românilor transilvăneni au votat Unirea Transilvaniei cu România, clădirea fiind proaspăt reabilitată.
 
La ora 10.45, în faţa Sălii Unirii are loc primirea Soliilor din Cetăţile de Scaun, iar cei prezenţi vor asculta mesaje emoţionante care vor aduce aminte de momentele petrecute la 1918.
 
De la ora 12.30 va avea loc sfinţirea Monumentului Unităţii Naţionale, o construcţie de 20 de metri înălţime, din piatră, sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse. Monumentul şi parcul în care se află sunt în construcţie, dar primarul Mircea Hava a dat, miercuri, asigurări, că vor fi finalizate până la manifestările de 1 Decembrie.
 
La ceremonialul militar, de la ora 15.00, vor participa un număr de aproximativ 1.000 de militari şi 200 de mijloace tehnice terestre. Cei prezenţi vor putea admira TAB-uri, transportoare blindate, maşini de luptă, lansatoare de rachete, camioane militare, autospeciale de intervenţie, avioane F 16, MIG-uri şi elicoptere. Este aşteptat şi preşedintele Klaus Iohannis.
 
Vor fi mai multe categorii de mijloace aeriene, elicoptere şi avioane, care vor zbura la joasă înălţime, iar astfel sunt strict interzise utilizarea dronelor. Pe 28 şi 29 noiembrie la Alba Iulia se vor executa antrenamente generale.
 
Masa populară va fi formată din circa 40.000 de porţii, număr record. Nu este, la ora transmiterii acestei ştiri, clar ceea ce vor găti bucătarii pentru turişti şi localnici, însă în ultimele zile s-a vorbit de mămăligă cu brânză şi sarmale.
 
În ziua de 1 Decembrie vor avea loc numai concerte de muzică populară şi cântece patriotice, iar seara se va încheia cu spectacol de artificii şi un omagiu sunetului românesc, cu un recital de nai şi orgă.
 
În dimineaţa zilei de 2 decembrie va avea loc un spectacol pentru copii, reconstituirea momentului de intrare a Armatei Române la Alba Iulia şi se va încheia cu concerte.
 
Cu autobuzele Societăţii de Transport Public se va circula, gratuit, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, iar circulaţia rutieră va fi dirijată de sute de poliţişti, în speranţa ca traficul să nu fie paralizat.
 
De asemenea, întrucât majoritatea străzilor vor fi blocate, la intrările în oraş, dinspre Cluj-Napoca, Sibiu şi Munţii Apuseni se vor amenaja parcări imense, pe terenuri agricole, în care încap peste 8.000 de maşini şi 300 de autobuze.
 
Primarul Mircea Hava a spus că se aşteaptă la peste 100.000 de vizitatori.
 
În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în sala mare a cazinoului militar s-au adunat cei 1.228 de delegaţi aleşi din toate categoriile sociale şi veniţi de pe întreg cuprinsul pământului transilvan pentru a vota Unirea Transilvaniei cu România.
 
În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice care urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit Unirea Transilvaniei cu România şi a conturat totodată sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.
 
Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a fost citită delegaţilor de către Vasile Goldiş, iar apoi a fost votată.
 
Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.