Home » D:News » Noi recomandări pentru americani, care se pot aplica foarte bine şi românilor: ”Orice mişcare este mai bună decât nimic”

Noi recomandări pentru americani, care se pot aplica foarte bine şi românilor: ”Orice mişcare este mai bună decât nimic”

Publicat: 16.11.2018
După un deceniu, americanii au noi recomandări din partea oficialilor de la Department of Health and Human Services (HHS). Aceştia spun că orice mişcare este mai bună decât nimic, chiar şi câteva minute de exerciţii fizice pe zi.

Aceasta este o schimbare faţă de recomandările din trecut, care precizau că sunt necesare cel puţin 10 minute de activitate fizică pe zi pentru a beneficia de efectele pozitive asupra sănătăţii. „Acum ştim că orice volum de activitate fizică are unele beneficii pentru sănătate”, a precizat Brett Giroir de la HHS.

O altă schimbare este aceea că şi copiii cu vârstele cuprinse între 3-5 ani trebuie să aibă activitate fizică de cel puţin 3 ore pe zi, pentru a promova creşterea şi dezvoltarea corpului, relatează Live Science.

În prezent însă, doar 26% dintre bărbaţi, 19% dintre femei şi 20% dintre adolescenţii din SUA se încadrează în aceste recomandări. Deşi studiile arată că adulţii devin din ce în ce mai activi, rata de activitate descreşte în rândul adolescenţilor.

Având în vedere creşterea ocurenţelor de obezitate, boli cardiovasculare şi alte maladii asociate lipsei de mişcare, activitatea fizică a fost considerată de mulţi cercetători „medicamentul minune”.

Nici în România lucrurile nu stau prea bine la acest capitol. Într-un studiu din acest deceniu, unul din patru români este obez, potrivit Gândul. Un alt studiu efectuat la nivelul Uniunii Europene arată faptul 60% dintre români nu fac niciodată sport, scrie Mediafax.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce se îngraşă occidentalii? Un nou studiu sugerează că nu alimentaţia ar fi factorul determinant în „epidemia de obezitate”

După analizarea a 130.000 de oameni din 17 ţări s-a tras o concluzie care ar trebui să-i pună pe mulţi pe gânduri: unul din 12 decese poate fi prevenit extrem de simplu

Ce se întâmplă în creierul tău când nu mai faci exerciţii?

Cât de activ eşti din punct de vedere fizic? Nu atât de mult pe cât crezi, spun cercetătorii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?