Motivul pentru care femeile sunt resuscitate cardio-respirator mai puţin în public
„Femeile au o rată mai scăzută de SVB”, a precizat Sarah Perman de la University of Colorado School of Medicine, una dintre autoarele primului studiu. Perman şi colegii săi au apelat la serviciul de crowdsourcing al Amazon, Mechanical Turk, pentru răspunsul la întrebarea: „Ştii de ce femeile au o şansă mai redusă de a primi SVB decât bărbaţii atunci când le este rău în public?”
Cele 54 de răspunsuri au ajutat la întocmirea unui motiv (sau mai degrabă a unor motive). Perman notează că acestea sunt doar rezultate iniţiale de la un studiu mic şi naţional şi, în prezent, este în desfăşurare un studiu de amploare, efectuat de aceeaşi echipă de cercetători, scrie Popular Science.
Ca medic, nu a fost surprinsă să vadă că răspunsurile au legătură cu rănirea femeilor şi cu înţelegerea gravităţii simptomelor unei femei. Totuşi, aceasta menţionează că „am fost surprinsă de proporţia mare de oameni care au adus în discuţie atingerea nedorită”. Cei care au răspuns şi-au exprimat îngrijorarea că atingerea pieptului unei femei s-ar interpreta ca hărţuire sexuală. „Bărbaţii nu doresc să pară ciudaţi prin punerea mâinilor pe sânii unei femei pe care nu o cunosc”, spune un răspuns. Altul zice că „bărbaţii se tem de a fi acuzaţi de un soi de molestare sexuală”.
Marion Leary, de la University of Pennsylvania, este autoarea celui de al doilea studiu care are scopul de a elabora o nouă metodologie pentru această problemă. Ea şi colegii săi au analizat răspunsul la cineva care avea un infarct, folosind realitatea virtuală. 75 dintre participanţi au avut dispozitive VR şi au interacţionat cu un manechin într-un scenariu virtual. Acesta era prezentat aleatoriu, ca bărbat sau ca femeie, alb sau de culoare.
Având în vedere genul, rezultatele au arătat că oamenii (în special bărbaţii) ofereau resuscitare cardio-respiratorie într-o proporţie mai mare la alţi bărbaţi. La fel ca prima lucrare, şi aceasta are nevoie de un studiu mai mare pentru a confirma rezultatele preliminare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Scurta istorie a celor mai bizare tehnici de resuscitare
Viermi intestinali de peste 2 metri, marinari hermafroditi si resuscitare cu fum
Câinele dintr-un videoclip viral nu ştie de fapt cum să resusciteze o persoană
Fenomenul înfricoşător în care pacienţii sunt conştienţi în timpul resuscitării