Home » D:News » 10 lucruri mai puţin ştiute despre Freddie Mercury

10 lucruri mai puţin ştiute despre Freddie Mercury

10 lucruri mai puţin ştiute despre Freddie Mercury
Publicat: 06.11.2018
Filmul "Bohemian Rhapsody" aduce în atenţia publicului lucruri mai puţin ştiute despre Freddie Mercury, unul dintre cei mai iubiţi artişti ai tuturor timpurilor. Primul ar fi că numele său real a fost Farrokh Bomi Bulsara şi s-a născut în Zanzibar.

Câteva lucruri mai puţin ştiute:

– La vârsta de 17 ani, Freddie Mercury şi familia sa au fost forţaţi să plece din Zanzibar în Anglia. În tinereţe, Freddie a muncit la aeroportul Heathrow, unde căra bagajele călătorilor. De altfel, anul acesta, pe 5 septembrie (ziua de naştere a artistului), angajaţii de pe Heathrow i-au adus un omagiu, dansând în faţa călătorilor pe melodiile trupei Queen, scrie Mediafax.

– deşi era cunoscut pentru ieşirile sale pe scenă, reuşind să electrizeze publicul, oamenii din anturajul artistului spun că acesta era foarte timid în viaţa sa personală, fiind unul dintre motivele pentru care a acordat foarte rar interviuri.

– îi plăceau pisicile şi la un moment dat avea 10. De câte ori era în turneu suna acasă să vadă cum sunt animalele sale preferate. Avea chiar un cântec dedicat pisicilor sale (domnul Bad Guy)

– Freddie a obţinut o diplomă în artă şi design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior cunoştinţele pentru a construi emblema trupei Queen.

– Între 1970 şi 1976 a avut o relaţie cu Mary Austin, la trei ani de la momentul în care s-au mutat împreună, Freddie cerând-o de soţie pe aceasta. În 1976 relaţia lor s-a terminat, după ce artistul i-a spus despre orientarea sa bisexuală. Momentul se regăseşte şi în fimul lansat zilele acestea „Bohemian Rhapsody”. Freddie (interpretat de Rami Malek) îi spune lui Mary: „Cred că sunt bisexual”, iar ea îi răspunde „Nu, Freddie. Eşti gay”

-Freddie i-a dedicat lui Mary „Love Of My Life”, spunând despre ea: „Toate iubirile mele m-au întrebat de ce nu o pot înlocui pe Mary, dar este imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary, şi nu vreau pe altcineva. Pentru mine, ea a fost precum o nevastă”.

– Mary Austin, cea care i-a rămas aproape toată viaţa sa, trăieşte şi azi, împreună cu familia ei, în casa artistului. Ea a rămas cu mare parte din avere, sume considerabile mergând şi către Jim Hutton (iubitul lui Freddie din perioada 1985-1991), dar şi către bucătarul şi asistenul său.

-Freddie Mercury era de religie zoroastrian (una dintre cele mai vechi religii ale populaţiei din Asia Centrală şi Iran). La moartea sa, un preot zoroastrian a ţinut slujba. A fost incinerat la cimitirul Kensal Green, iar singurul om care ştie unde se află îngropată cenuşa este Mary Austin.

– Freddie Mercury a murit la vârsta de 45 de ani, pe 24 noiembrie 1991. A anunţat cu doar o zi înainte în mod public că este bolnav de SIDA: „Acum a venit timpul pentru ca prietenii şi fanii mei din toată lumea să afle adevărul şi sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine”.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Consumul de canabis ar putea influența genomul, sugerează un studiu
Consumul de canabis ar putea influența genomul, sugerează un studiu
Inteligența umană, în cădere liberă. Ce se întâmplă cu oamenii?
Inteligența umană, în cădere liberă. Ce se întâmplă cu oamenii?
Test de cultură generală. Câte bacterii au oamenii în gură?
Test de cultură generală. Câte bacterii au oamenii în gură?
Inteligența Artificială a descoperit structuri ascunse în Calea Lactee
Inteligența Artificială a descoperit structuri ascunse în Calea Lactee
Unul dintre marii poluatori din Europa, chemat în instanță de un fermier din Peru
Unul dintre marii poluatori din Europa, chemat în instanță de un fermier din Peru
Ziua primului zbor. Momentul în care Traian Vuia a devenit un pionier al aviaţiei la nivel mondial
Ziua primului zbor. Momentul în care Traian Vuia a devenit un pionier al aviaţiei la nivel mondial
Ce rol joacă Casa Albă în vânzarea TikTok?
Ce rol joacă Casa Albă în vânzarea TikTok?
Fosta primă-doamnă și secretar de stat al SUA Hillary Clinton a produs un documentar despre războiul din Ucraina
Fosta primă-doamnă și secretar de stat al SUA Hillary Clinton a produs un documentar despre războiul din Ucraina
SUA confirmă primul focar de gripă aviară H7N9 din 2017
SUA confirmă primul focar de gripă aviară H7N9 din 2017
O nouă eră în monitorizarea incendiilor din spațiu! A fost lansat primul satelit din constelația FireSat
O nouă eră în monitorizarea incendiilor din spațiu! A fost lansat primul satelit din constelația FireSat
Arheologii au descoperit case unice în China, vechi de 2.000 de ani
Arheologii au descoperit case unice în China, vechi de 2.000 de ani
Pungile de perfuzii ar pompa microplastice direct în fluxul sanguin, sugerează oamenii de știință
Pungile de perfuzii ar pompa microplastice direct în fluxul sanguin, sugerează oamenii de știință
Cercetătorii au găsit o legătură între dietă și cancerul pulmonar
Cercetătorii au găsit o legătură între dietă și cancerul pulmonar
27 de specii noi au fost descoperite în Peru. Printre acestea se află și un șoarece amfibiu
27 de specii noi au fost descoperite în Peru. Printre acestea se află și un șoarece amfibiu
Istoria secretă a tarotului
Istoria secretă a tarotului
Toxicitate versus tratament: doza face diferența. Paracelsus, omul care a introdus utilizarea substanțelor chimice, precum mineralele, în medicină
Toxicitate versus tratament: doza face diferența. Paracelsus, omul care a introdus utilizarea substanțelor chimice, precum ...
Povestea unui roman controversat. Cum a fost interzisă și a devenit bestseller, în același timp, cartea „Amantul Doamnei Chatterley”
Povestea unui roman controversat. Cum a fost interzisă și a devenit bestseller, în același timp, cartea „Amantul Doamnei ...
DESCOPERĂ.ro, cel mai citit site de Știință și Tehnologie din România!
DESCOPERĂ.ro, cel mai citit site de Știință și Tehnologie din România!