Filmul „Aventurile lui Smallfoot/ Smallfoot”, lider în box office-ul românesc de weekend
Povestea unor Yeti care se întâlnesc cu un om beneficiază de vocile unor actori precum Channing Tatum, LeBron James, James Corden, Zendaya şi Danny DeVito, scrie Mediafax.
Liderul box office-ului românesc de săptămâna trecută, superproducţia „Venom”, de Ruben Fleischer, cu Tom Hardy în rolul principal, a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 805.891 de lei. În „Venom”, un film din universul Marvel, Tom Hardy interpretează rolul lui Eddie Brock, care, din jurnalist concediat, ajunge supererou cu probleme de personalitate de pe urma unei substanţe misterioase de provenienţă extraterestră, potrivit cinemagia.ro.
Pe poziţia a treia în box office-ul românesc de weekend s-a situat premiera „Operaţiunea Hunter Killer/ Hunter Killer”, de Donovan Marsh, cu Gary Oldman, Gerard Butler, Caroline Goodall, Taylor John Smith, Michael Nyqvist – decedat în iunie 2017, la vârsta de 56 de ani – şi Common, care a avut încasări de 497.658,11 lei.
Pe poziţia a patra, în coborâre cu două locuri, s-a situat musicalul „S-a născut o stea/ A Star Is Born”, cu care actorul Bradley Cooper debutează ca regizor şi care a avut încasări de 437.757,11 lei de vineri până duminică. Un remake al filmului omonim din 1937, lungmetrajul o are în rolul principal feminin pe superstarul muzicii pop Lady Gaga.
Pe locul al cincilea coboară, cu două poziţii, lungmetrajul „Johnny English loveşte din nou/ Johnny English Strikes Again”, de David Kerr, care a avut încasări de 347.050,66 de lei de vineri până duminică. Jake Lacy, Olga Kurylenko, Emma Thompson şi Ben Miller sunt partenerii lui Rowan Atkinson în noua peliculă dedicată lui Johnny English, al treilea film din serie.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti în weekend este completat de „Halloween”, de David Gordon Green (223.383,78 de lei), „Mile 22: Misiune secretă/ Mile 22”, de Peter Berg (155.550,65 de lei), „Pup-o, mă!”, de Camelia Popa (105.312,36 de lei), „Misterul ceasului din perete/ The House with a Clock in Its Walls”, de Eli Roth (63.111,63 de lei), „Primul om pe Lună/ First Man”, de Damien Chazelle (56.880,15 lei).