Un smarald de 1,1 kilograme, descoperit luna aceasta în mina Kagem din Zambia, va fi scos la licitaţie în luna noiembrie, în Singapore, potrivit proprietarului pietrei preţioase, Gemfields Group Ltd., citat de Bloomberg.
Piatra de 5.655 de carate, numită „Inkalamu” (Smaraldul Leu), este de două ori mai mare decât cel mai mare diamant brut din lume, Cullinan, descoperit lângă Pretoria, în Africa de Sud, în 1905, scrie
Mediafax.
10% din suma cu care va fi vândut uriaşul smarald va fi donat Zambian Carnivore Programme şi Niassa Carnivore Project, programe de protejare a speciilor carnivore.
Kagem este cea mai mare mină de smaralde din lume şi este deţinută de compania cu sediul la Londra Gemfields (75%) şi de guvernul din Zambia, prin Industrial Development Corporation of Zambia (25%).
Smaraldele de mari dimensiuni sunt mai comune şi mai dificil de evaluat decât diamantele. Se pare că Gemfields păstrează, de mulţi ani, într-un seif, un smarald de mărimea unui ananas pentru că nu a reuşit să îi stabilească preţul.
Preţurile pentru smaralde au crescut în ultimii ani, mai ales după ce Gemfields, care deţine şi mine de rubine în Mozambic, a investit mult în publicitate, într-un efort de a extinde piaţa de desfacere pentru aceste pietre preţioase. Anterior, smaraldele erau obţinute prin minerit artizanal, retailerii confruntându-se mereu cu stocuri insuficiente.