Care sunt destinaţiile turistice importante din Europa în luna noiembrie
În noiembrie, numărul de turişti începe să scadă şi se pot vizita multe regiuni europene cu un buget mai redus decât în perioada de vară, scrie Mediafax.
Citeşte şi
Unde faci plajă
Tenerife, Insulele Canare – Temperatura medie este de 24 de grade Celsius, media cea mai joasă în noiembrie fiind de 18 grade Celsius, iar precipitaţiile se anunţă scăzute. În noiembrie, aproape peste tot în Europa este prea frig să stai la plajă, iar asta se va întâmpla până în aprilie. Vestea bună este că Tenerife face parte, tehnic, din Spania, iar transportul cu avionul nu costă mult, în mod similar şi insulelor din vecinătate. Soare suficient pentru un bronz minunat şi preţuri care nu te usucă la buzunar. Agenţiile de turism recomandă mai ales staţiunile din sud-vestul Tenerife, în jurul oraşului Los Cristianos, unde există o ofertă mai bogată de hoteluri şi apartamente de închiriat. Preţul pentru cazarea la un hotel de trei stele porneşte de la 74 de euro pentru două persoane, în timp ce la hostel poţi plăti în jur de 14 euro de persoană.
Ce mai poţi vizita
Roma, Italia – Temperatura medie este de 17 grade Celsius, cea mai joasă medie fiind de 8°C, iar în unele zile plouă. Noiembrie constituie debutul sezonului ieftin în capitala italiană, dar oraşul rămâne la fel de popular. Roma este o destinaţie grozavă chiar şi în lunile reci, pentru că sunt foarte multe obiective turistice de vizitat, atât în exterior, cât şi în interior – de exemplu, uriaşul Muzeu al Vaticanului. Dacă te afli pentru prima dată în Italia, probabil vei vrea să mergi spre nord, să vizitezi Florenţa şi Veneţia. Dar poţi alege şi Sorrento, mai la sud de Napoli, o regiune mai caldă şi un bun punct de plecare pentru o excursie pe coasta amalfitană şi Capri. Preţurile pentru cazare la un hotel de trei stele pornesc de la 57 de euro pentru două persoane, iar la hosteluri găseşti cu 8 euro de persoană.
Paris, Franţa – Temperatura medie este de 11 grade Celsius, minima medie înregistrată fiind de 6°C. În mod similar Romei şi Londrei, Parisul are foarte multe locuri de vizitat, indiferent de ce lună alegi. Din fericire, vremea este călduţă şi ploile sunt mai rare. Numărul de turişti este mai scăzut, de aceea te poţi bucura de atracţiile turistice în voie. Dacă te îmbraci potrivit, poţi face un tur cu autobuzul turistic – unii spun că ar fi cel mai bine organizat din Europa -, pentru a vedea cele mai faimoase clădiri ale oraşului. Preţurile pentru cazare variază de la 155 de euro pentru două persoane la un hotel de trei stele până la 23 de euro de persoană la un hostel decent.
Londra, Marea Britanie – Temperatura medie este la fel de scăzută, 11°C, cu minima medie de 5°C. Vestea bună este că, atunci când plouă, nu plouă prea tare, iar câteodată nu ai nevoie nici de umbrelă. Dar, desigur, este frig, deci ia-ţi haine mai groase. Multe dintre atracţiile turistice ale Londrei sunt în interior, aşa că vremea rece nu ar trebui să te deranjeze. Şi vei găsi atracţii celebre ca muzee cu acces gratuit şi catedrale faimoase unde te poţi adăposti în caz de nevoie. Hotelurile de trei stele oferă cazare la preţuri medii de 116 euro pentru două persoane, iar, dacă alegi un hostel, vei găsi paturi de o persoană la 12 euro pe noapte.
Barcelona, Spania – Temperaturi plăcute, cu medii de 17°C şi minima de 8°C. Situat la Mediterana, oraşul este mai cald decât Madridul în lunile de toamnă-iarnă. De altfel, este de preferat să vizitezi oraşul în această lună, pentru că vara este foarte aglomerat. Principalele atracţii aici sunt de ordin arhitectonic şi poţi alege un tur cu autobuzul, inclus în Barcelona Pass, similar Londrei şi Parisului. Dacă te afli pentru prima dată în Spania, după cateva zile petrecute în Barcelona, te poţi întrepta spre Madrid. Oraşele sunt foarte diferite, dar ambele sunt excelente destinaţii turistice, cu mâncare bună şi viaţă de noapte intensă. În Barcelona, cazarea variază de la 53 de euro pentru două persoane la un hotel de trei stele, iar la hostel se poate dormi cu 15 euro pe noapte, potrivit priceoftravel.com.