Ultimul articol scris de Jamal Khashoggi, jurnalistul torturat şi ucis

19 10. 2018, 01:03
Articolul de opinie se concentrează pe libertatea presei şi are titlul „Jamal Khashogi: De ce lumea arabă are cea mai mare nevoie de libertatea de exprimare”.
 
Într-o notă publicată înaintea articolului, editorul Karen Attiah a menţionat faptul că „a amânat publicarea articolului în speranţa că Jamal se va întoarce”.
 
„Acum trebuie să accept: acest lucru nu se va întâmpla. Aceasta este ultimul articol de-al lui pe care îl voi publica în The Post. Acest articcol capturează perfect determinarea şi pasiunea sa pentru libertate în lumea arabă. O libertate pentru care aparent a fost nevoie să-şi dea viaţa”, a scris editorul.
 
„Voi fi mereu recunoscătoare pentru faptul că a ales The Post drept casa sa jurnalistică acum peste un an şi pentru faptul că ne-a dat şansa să lucrăm împreună”, a încheiat Karen Attiah.
 
În ultimul său articol, Khashoggi a blamat lipsa libertăţii de exprimare în lumea arabă, care face ca majoritatea populaţiei să fie „incapabilă să se adreseze adecvat sau să discute probleme care afectează regiunea şi viaţa lor de zi cu zi”..
 
Jurnalistul a comparat situaţia curentă cu sentimentul pe care mulţi oameni l-au avut în timpul Primăverii Arabe, în pofida faptului că se aşteptau la „o emancipare de la hegemonia guvernelor şi de la constanta intervenţie şi cenzură a informaţiilor”. Aceste aşteptări s-au manifestat prin revoluţii, atât paşnice cât şi violente, dar care au eşuat sub presiunea intervenţiilor externe, potrivit Mediafax.
 
Conform viziunii jurnalistului, cel mai mare jucător împotriva revoltelor poporului a fost regimul arab, care a trimis tancuri în Bahrain, a adoptat dictatori şi a exterminat orice semn de disidenţă.