Tesla trece de la automobile la tequila, vrea să înregistreze marca Teslaquila
Directorul executiv al companiei Elon Musk a transmis un mesaj pe Twitter în care afirmă că marca va apărea în curând, postând şi o fotografie cu sticla produsului. Iniţial a făcut un anunţ care a părut o păcăleală, aşa cum a fost şi cel în care Musk anunţa falimentul companiei, în care anunţa că a fost găsit mort, într-o Tesla 3, înconjurat de sticle de Teslaquila, scrie Mediafax.
Elon Musk a acceptat, recent, să demisioneze din funcţia de preşedinte al companiei Tesla şi să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autorităţile de reglementare din Statele Unite.
Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare (SEC) l-a acţionat în judecată pe Elon Musk sub acuzaţia că a indus în eroare investitorii. Procesul a fost intentat după ce Elon Musk a transmis prin Twitter pe 7 august că a obţinut fondurile necesare pentru delistarea de la bursă a companiei Tesla şi trecerea acesteia sub control privat prin cumpărarea în cadrul unei tranzacţii de 420 de dolari pe acţiune, un anunţ care a generat confuzie şi a condus la creşterea valorii firmei pe piaţa bursieră. Însă Comisia pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare afirmă că Elon Musk de fapt nu obţinuse fondurile necesare.
Elon Musk a acceptat acordul de finalizare a litigiului „fără a recunoaşte ori a nega acuzaţiile formulate în plângerea Comisiei pentru Garanţii şi Tranzacţii financiare”, conform documentelor judiciare.
Compania Tesla a acceptat să numească doi noi directori independenţi şi să înfiinţeze o comisie care să monitorizeze comunicaţiile oficiale ale lui Elon Musk.