Care sunt destinaţiile turistice importante pentru gurmanzi
O bună parte din plăcerea unei destinaţii de vacanţă ţine de tentaţiile culinare pe care le poţi descoperi într-un colţ sau altul al lumii, scrie Mediafax.
Croaţia este un spaţiu care se bucură de întâlnirea dintre influenţele italiene, cele din bucătăria din Centrul Europei şi aromele rămase din apropierea pierdută în istorie de fostul Imperiu Otoman. Berea, tăiţeii şi carnea preparate după reţete păstrate din bucătăriile central-europene se învecinează aici cu oferta aromată a restaurantelor din península Istria, cu fructe de mare şi ulei de măsline, trufe şi prosciutto însoţite de vinuri şi băuturi spirtoase.
Ceva mai departe pentru români, Jamaica este cunoscută pentru rom, bere şi pui marinat la grătar (jerk chicken) ca şi pentru fructele tropicale. Printre reţetele exotice pe care le găseşte un turist se numără combinaţia e fruct ackee cu peşte sărat (cod) sau tocana de capră sau coadă se vită cu callaloo, legume gătite la abur. Iar băuturile merg de la berea de ghimbir până la ceaiul roz de hibiscus îndulcit şi, uneori, aromat cu ghimbir.
Înspre est, nu trebuie decât să traversăm Marea Neagră pentru a gusta în Georgia câteva dintre preparatele care combină alunele de pădure, vinetele, rodiile, ardeiul iute, fasolea, carnea şi brânza în moduri neaşteptate. Printre preparatele specifice se numără khachapuri, o plăcintă cu brânză preparată cu un ou în mijloc, badrijani nigvzit, vinete cu alune, seminţe de rodie şi alte condimente sau khinkali, găluştile cu carne la fel de obişnuite în Georgia ca pizza sau hamburgerul în Vest.
În Asia, poate nu la fel de cunoscute ca preparatele din bucătăria chineză ori cea japoneză, dar la fel de spectaculoase, sunt mâncărurile din Sri Lanka. Folosind mirodenii şi condimente asemănătoare celor din India, găseşti aici orez cu curry alb, roşu, brun sau galben, servit cu carne de pui, vită, oaie ori peşte alături de salată de castraveţi, mango sau ananas. Nici tăiţeii de orez cu ou nu sunt prea greu de găsit, dar spectacolul vine de la mâncăruri bazate pe produse specifice insulei, de la cocos la fructe de mare şi peşte. Dulciurile preparate cu făină de orez, pregătite în lapte de cocos cu susan, caju şi zahăr de palmier au arome inconfundabile. Să spunem că poţi să guşti pe rând kiri peni (brânză dulce cu miere), kavun (o clătită dintr-un ameste de făină şi melasă, prăjită în ulei de cocos) sau aluva (cremă caramel cu alune Caju). Iar o salată ca mallum amestecă legume locale, ceapă, chili, peşte şi nucă de cocos.
Magazinele de mobilă răspândite în lume au făcut celebre chifteluţele cu sos şi piure servite cu murături în Suedia. Dar ţara scandinavă are multe alte lucruri de gustat. Specialitatea lor sunt aromele contrastante şi pâinea este de multe ori înlocuită cu cartof fiert, dar sosurile preparate cu fructe de pădure sau peştele sărat pentru a fi conservat lungi perioade de timp aduc arome pe care nu le poţi găsi prea uşor în alte părţi. O zi din săptămâna suedeză, joia, este dedicată supei. Supa de mazăre galbenă preparată cu ceapă şi carne de porc, ärtsoppa, este sevită cu muştar. Iar împrumuturile culinare din bucătăria franceză a secolelor trecute aduc lângă preparatele din carne de vită, porc sau peşte sărat ori îndulcit, pateuri spectaculoase şi dulciuri care folosesc tradiţiile europene.