Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost internat la spital cu fracturi costale şi ruptură de splină
Potrivit sursei citate, Alexandru Vişinescu a fost transportat la spital, din penitenciar, în cursul zilei de sâmbătă, având fracturi costale şi ruptura de splină, scrie Mediafax.
Vişinescu a fost supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale, iar momentan este conştient, la Terapie Intensivă, starea sa fiins stabilă.
Legat de starea bărbatului de 93 de ani, reprezentanţii penitenciarelor spun că cel mai probabil fracturile au fost cauzate de cădere, nu de vreo agresiune.
„A căzut în cameră, a leşinat, adică şi-a pierdut cunoştinţa. A fost dus la spital. Preventiv spus ar putea fi un atac vascular, iar la investigaţiile medicale s-a constat că are traumatisme la zona costală. Nu este clar dacă traumatismele coastei sunt de la cădere sau să fi fost lovit. Nu prea cred să fi fost lovit pentru că era internat la Spitalul Penitenciarului Jilava, nu într-o celulă din închisoare. (…) Nu ştiu să se fi deschis anchetă, aşteaptăm ancheta medicală. Omul a căzut că e bătrân şi fraged”, a spus Sorin Dumitrascu, preşedintele Federatiei Sindicatelor din Penitenciare, pentru MEDIAFAX.
Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015.
Totodată, Vişinescu a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.