Cinci minuni ale naturii de care turiştii află mai greu
Lista peisajelor impresionante poate continua la nesfârşit. Totuşi am ales cinci locuri în extremităţile celor patru puncte cardinale faţă de România şi unul în apropiere în care spectacolul naturii se combină cu ofertele turistice. Ce legătură este între formele de relief impresionante şi street-art se poate vedea în acest top al celor patru direcţii spre care se pot îndrepta drumurile turiştilor atunci când nu vor să rămână în apropiere de casă, dar nici nu au neapărat nevoie de mulţimi de turişti gălăgioşi, scrie Mediafax.
În Bolivia se găseşte cel mai mare deşert de sare din lume. Salar de Uyuni, din Aitiplano, se desfăşoară pe 10.582 km pătraţi în sud-vestul ţării. Cu toate că este vorba despre un teritoriu plat, o câmpie, deşertul de sare se află la o altitudine de 3.656 de metri deasupra nivelului mării astfel că temperaturile scad rapid după apusul soarelui. Situat în munţii Anzi, în apropiere de graniţa dintre Bolivia şi Chile, Salar de Uyuni este acoperit de un strat de sare care măsoară câţiva metri grosime, sub care se găseşte un bazin cu apă sărată iar peisajul impresionant este locul de obişnuit pentru împerecherea unor specii de flamingo roz. În sudul deşertului a fost construit în 1995 hotelul Palacio de Sal, Palatul de Sare, folosindu-se blocuri de sare. În 2007, hotelul a fot mutat în est, aflându-se acum la 350 de km de capitala La Paz. Nu doar pereţii ci şi mobila şi decoraţiunile din hotelul care are saună şi un bazin cu apă sărată sunt realizate din blocuri de 35 de cm de sare.
Printre locurile în care vestigiile istorice au devenit parte din peisajul natural se numără Bagan, din Myanmar, unde au fost construite în ultimul mileniu mai bine de 2.200 de temple, pagode şi stupa. Printre acestea se găseşte Pagoda Shwesandaw Pagoda, construită în anul 1057. Mult mai puţin accesate de turişti decât ofertele din Thailanda sau Vietnam, vacanţele din Myanmar, cunoscută şi ca Ţara de Aur, dezvăluie câteva dintre locurile în care cultura budistă şi-a păstrat autenticitatea. Ofertele din agenţiile româneşti de turism sunt cuprinse între 2000 şi 3500 de euro de persoană pentru 11 zile de circuit în ţara din sud-estul Asiei.
În mijlocul câmpiei Anatoliei se află Capadocia. Aici se află parcul Naţional Göreme, inclus în Patrimoniul UNESCO din 1985, traseele turistice incluzând Valea Paradisului, Muzeul în Aer Liber Göreme, Paşabağlari, cunoscută drept Valea Călugărilor, Valea Devrent, din Urgup, cu stâncile ei cu forme spectaculoase, Valea Imaginaţiei ori Valea Dragostei, unde formele săpate de eroziune în piatră trezesc zâmbete. Printre cele mai bune perspective se numără cea oferită de zborul cu balonul cu aer cald pe deasupra stâncilor. Printre locurile uimitoare din această parte a Turciei se numără cetatea de piatră naturală din Uçhisar şi ¨oraşele¨ labirintice subterane, cu biserici şi case săpate în piatră. Primele adăposturi subterane au fost săpate în Capadocia în epoca Bronzului, de către Hitiţi, iar în epoca bizantină, în secolele VI-VII, creştinii au fost nevoiţi să se ascundă în subteran pentru a scăpa de invazii arabe sau persane. Oraşul subteran Kamakli este unul dintre exemple, cu camere legate prin tuneluri, întinse pe opt niveluri. Mai puţin vizitat de turişti este oraşul subteran Ferinkuyu, unde se găseşte cel mai adânc adăpost subteran. La firmele de profil româneşti se găsesc oferte care pornesc de la 200 de euro pentru sejururi care includ Capadocia în circuitele oferite şi ajung la 600 de euro.
În sud-vestul Africii de Sud se află Parcul Naţional Muntele Table, o porţiune îngustă de pământ care include văi şi golfuri scăldate de apele Oceanului Atlantic spre vest, coborând în Golful False în est. În afara Muntelui Table Parcul include rezervaţia naturală Capul Bunei Speranţe, Pădurea Tokai şi zone marine protejate. O telecabină îi duce pe doritori în vârful muntelui iar cei care vor să ajungă în zona Cape Point au la dispoziţie un funicular. În zonă sunt văzute balene care se apropie de ţărm în sezonul de împerechere, iar în luna septembrie, plaja Boulders este locuită de pinguini. În rezervaţie sunt struţi şi antilope, iar babuinii sunt printre cele mai îndrăzneţe animale din zonă. Ofertele turistice pentru vacanţe de 11 zile care includ panorama impresionantă de pe muntele din sudul Africii încep la agenţiile româneşti de la 2700 de euro de persoană şi ajung până la 10.000 de euro pentru toată familia.
Cei care doresc să petreacă câteva zile în nord şi nu au neapărat nevoie de aglomeraţia din Copenhaga ori Stockholm pot să descopere orăşelul norvegian Bergen. Cunoscut drept una dintre localităţile în care plouă cel mai mult, oraşul cu mai bine de 250.000 de locuitori este răspândit pe pantele muntelui şi în jur se află fiorduri spectaculoase, inclusiv Sognefjord, supranumit regele fiordurilor, care se întinde pe 205 kilometri, stâncile erodate de gheaţă înălţându-se până la peste 1.300 de m faţă de nivelul mării. Cercetătorii au descoperit urme ale comunităţilor care au locuit aici încă din vremea vikingilor, de la începutul secolului 11. Nu doar istoria este o atracţie a oraşului, Bergen fiind considerat capitala Norvegiei în materie de street-art. Printre vedetele genului care şi-au lăsat urmele pe pereţi numărându-se chiar Banksy, misterioasa figură a artei contemporane, care a vizitat oraşul în anul 2000. De altfel, între 2011 şi 2015, consiliul local a lansat un plan de acţiune care stabilea că se vor lua toate măsurile pentru ca oraşul să ¨conducă tendinţele în expresia street-art atât în Norvegia cât şi în toată peninsula Scandinavă¨.