PREMIUL NOBEL pentru ECONOMIE 2018 a fost acordat lui William D. Nordhaus şi Paul M. Romer pentru integrarea schimbării climatice şi inovaţii tehnologice în analiza macroeconomică

Academia Regală de Ştiinţe a decis să acorde Premiul Nobel în Ştiinţe Economice lui William D. Nordhaus „pentru integrarea schimbării climatice în analiza macroeconomică pe termen lung” şi lui Paul M. Romer „pentru integrarea inovaţiile tehnologice în analiza macroeconomică pe termen lung”. 

Nordhaus şi Romer au elaborat metode pentru abordarea unora dintre cele mai de bază şi importante întrebări despre modul în care putem genera creştere economică sustenabilă.

• Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
• Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană

În esenţă, ştiinţele economice se ocupă cu administrarea resurselor insuficiente. Natura dictează limitările importante ale creşterii economice, iar cunoaşterea noastră determină cât de bine facem faţă acestor constrângeri. Laureaţii din acest an au lărgit orizontul analizei economice prin construirea modelelor care explică modul în care economia de piaţă interacţionează cu natura şi cunoaşterea.

Contribuţiile lui Paul Romer şi William Nordhaus reprezintă paşi importanţi înainte în abordarea unor probleme ce ţin de viitorul omenirii. Nu există încă răspunsuri concludente la aceste întrebări, dar metodele laureaţilor sunt fundamentale în posibilitatea oferită cercetătorilor de azi şi de mâine pentru a duce la găsirea celei mai bune căi pentru progresul către creşterea economică susţinută şi sustenabilă.

William D. Nordhaus s-a născut în 1941 în Albuquerque, Statele Unite. Şi-a susţinut doctoratul în 1967 la Massachusetts Institute of Technology, Cambridge, SUA. În prezent, este profesor de economie la Yale University din New Haven, SUA.

Descoperirile sale au de-a face cu interacţiuni între societate şi natură. Nordhaus a decis să lucreze pe acest subiect încă din anii ’70, în contextul în care savanţii erau din ce în ce mai îngrijoraţi cu privire la arderea combustibililor fosili, rezultând un climat mai cald. La mijlocul anilor ’90, a devenit cercetătorul care a creat un model cantitativ care descrie interacţiunile globale între economie şi climat. Modelul său integrează teoriile şi rezultatele empirice din fizică, chimie şi economie. Modelul lui William Nordhaus este în prezent răspândit şi este folosit pentru a simula modul în care economia şi climatul evoluează împreună. Este folosit pentru a examina consecinţele politicilor de acest gen, precum taxa verde.

Paul M. Romer s-a născut în 1955 în Denver, Statele Unite. Şi-a obţinut diploma de doctor în 1983 la University of Chicago, SUA. În prezent, este profesor la NYU Stern School of Business din New York, SUA.

Romer a demonstrat cum cunoaşterea poate avea funcţie centrală în creşterea economică pe termen lung. Cercetările macroeconomice anterioare au pus accentul pe inovaţiile tehnologice ca motor principal pentru creşterea economică, dar în model nu erau incluse deciziile economice şi condiţiile de piaţă care determină crearea de noi tehnologii. Paul Romer a rezolvat această problemă prin demonstrarea modului în care forţele economice guvernează disponibilitatea companiilor de a produce inovaţii şi idei noi.

Soluţia lui Romer, publicată în 1990, a pus bazele a ceea ce acum se cheamă teoria creşterii endogene. Teoria este atât conceptuală cât şi practică, întrucât explică modul în care ideile sunt diferite de alte bunuri şi au nevoie de anumite condiţii pentru a avea succes pe piaţă. Teoria lui Paul Romer a generat multe cercetări în reglementări şi politici care încurajează apariţia noilor idei şi a prosperităţii pe termen lung.

Anul trecut, Richard H. Thaler a câştigat Premiul Nobel pentru Ştiinţe Economice, premiu dedicat în memoria lui Alfred Nobel, pentru elaborările sale în ceea ce priveşte integrarea economiei şi a psihologiei. Economistul american este un pionier în economie comportamentală, un domeniu de cercetare unde studiile de psihologie sunt aplicate în luarea deciziilor ce ţin de economie.

Laureaţii Nobel pentru Economie din 2016, Bengt Holmström şi Oliver Hart, au dezvoltat teoria contractului, un cadru analitic cuprinzător pentru a analiza mai multe instrumente de tip contractual, cum ar fi plata pe bază de performanţă pentru directorii de top, deductibilele şi co-plătitorii în domeniul asigurărilor, dar şi privatizarea activităţilor din sectorul public.

Premiul pentru Ştiinţe Economice al Băncii Centrale Suedeze în memoria lui Alfred Nobel, de obicei prescurtat, impropriu, ca Premiul Nobel pentru Economie, este acordat anual pentru contribuţii excepţionale în domeniul ştiinţelor economice şi este considerat drept unul dintre cele mai prestigioase premii în acest domeniu. Nu este unul dintre premiile Nobel fondate în 1985 prin testamentul lui Alfred Nobel, dar este asimilat cu ele. Premiul a fost fondat în 1968 de Banca Centrală Suedeză (Sveriges Riksbank), la cea de-a 300 a aniversare a băncii, în memoria lui Alfred Nobel. Laureaţii premiului pentru Ştiinţe Economice sunt selectaţi, precum laureaţii premiilor pentru fiziologie sau medicină, fizică şi chimie, după aceleaşi criterii, de un comitet al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe. remiul Nobel pentru Economie fost acordat pentru prima oară în 1969 economiştilor Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch, pentru „descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice”.

În 2015, Premiul Nobel pentru Economie fost acordat profesorului Angus Deaton de la Universitatea Princeton, un renumit microeconomist, care a fost recompensat pentru studiile în domeniul consumului, sărăciei şi asistenţei sociale. În 2014, Comitetul Nobel l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole pentru munca sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imperfecte. Între laureaţii premiului Nobel pentru Economie se mai numără Milton Friedman, Friedrich von Hayek şi Amartya Sen.

Până în 2017, Premiul Nobel în Ştiinţe Economice a fost acordat de 49 de ori la 79 de laureaţi.