Prima prăbuşire a unui avion invizibil pe radar de tip F-35
Biroul şerifului din comitatul Beaufort a scris pe Twitter că pilotul s-a catapultat. Momentan nu este clar dacă pilotul a fost rănit, scrie Mediafax.
Citeşte şi Acesta este cel mai bizar avion realizat vreodată şi a reuşit să doboare un record important
Aeronava prăbuşită aparţinea unui escadron de antrenament al Corpului Puşcaşilor Marini, cu baza la Beaufort.
Pilotul a fost transportat la spital unde personalul medical evaluează starea de sănătate a acestuia.
Autorităţile au fost alertate în legătură cu prăbuşirea avionului în jurul orei locale 11:45 (ora României 18:45).
Acesta este primul avion F-35 prăbuşit de la introducerea în serviciu a acestui aparat, cea mai nou aeronavă din dotarea Statelor Unite.
Autorităţile militare americane au anunţat că avioane F-35 din dotarea forţelor SUA au fost folosite joi pentru prima dată într-o misiune de luptă, bombardând un obiectiv al insurgenţilor talibani în Afganistan.
Programul de dezvoltare al avionului F-35 a fost marcat de numeroase probleme tehnice, întârzieri şi depăşiri ale costurilor, şi este considerat ca fiind cel mai scump program militar din istoria Statelor Unite. Se estimează că Pentagonul va plăti peste 400 de miliarde de dolari pentru cele 2.456 de avioane F-35 pe care intenţionează să le achiziţioneze.