Din cauza unei erori de programare mai mulţi clienţi au primit automobile de lux cu caroserie fără şuruburi

26 09. 2018, 14:00

Redusă la o serie de mişcări şi rutine pre-programate cu mult timp înainte, construcţia autovehiculelor este acum mai dependentă de abilităţile programatorilor software decât de măiestria inginerilor, o simplă eroare de programare putând fi transpusă în greşeli de fabricaţie repetate identic pentru zeci, poate chiar sute de autoturisme. Aşa s-a întâmplat la producătorul Subaru, a cărei linie de asamblare a „omis” sudarea unor elemente de caroserie esenţiale pentru rezistenţa structurală, cu consecinţe greu de anticipat în cazul producerii unor accidente de circulaţie.

Problema a fost descoperită în timpul unui control de rutină, făcut la ceva timp după ce primele vehicule SUV din gama Subaru Ascent 2019 au fost livrate clienţilor, fără ca pilonul responsabil cu susţinerea uşilor pe una dintre laturile autovehiculului să fie prins efectiv în suduri. Chiar dacă vehiculelor astfel livrate nu le cădeau uşile din mers, cum am văzut în unele show-uri de televiziune mai mult sau mai puţin trucate, deznodământul în cazul unor accidente de circulaţie putea fi tragic, caroseria vehiculului neputând oferi protecţie suficientă pasagerilor aflaţi la bord.

Continuarea pe Go4it.