O pălărie a lui Indiana Jones, adjudecată pentru 440.000 de euro la licitaţie, la Londra
Aproximativ 600 de obiecte au fost scoase la licitaţie joi, de compania Prop Store, însă vedeta evenimentului, geaca purtată de personajul Han Solo, interpretat de acelaşi Harrison Ford, în partea a cincea a seriei „Războiul stelelor/ Star Wars”, „Imperiul contraatacă/ Empire Strikes Back”, ce avea un preţ de pornire de 500.000 de lire sterline, nu şi-a găsit cumpărător, scrie Mediafax.
În schimb, pălăria purtată de Indiana Jones în „Căutătorii arcei pierdute/ Indiana Jones and the Raiders of the lost Ark” a fost adjudecată pentru 393.600 de lire sterline (443.000 de euro), depăşind estimarea de 300.000 de lire sterline.
Din 2014, Prop Store organizează anual licitaţii de obiecte folosite pe platourile de cinema.
Tot joi, o sabie-laser folosită de Anakin Skywalker/ Dark Vador, personajul central al seriei „Star Wars”, în episodul „Răzbunarea lorzilor Sith” a fost vândută pentru 110.000 de lire sterline (124.000 de euro).
De asemenea, hoverboard-ul lui Marty Mcfly, jucat de Michael J. Fox, din filmul „Înapoi în viitor/ Back to the future” a fost vândut pentru 30.000 de lire sterline (34.000 de euro).
Organizatorii licitaţiei spuneau înainte de eveniment că se aşteptau la încasări de 3,5 milioane de lire sterline (4,6 milioane de euro).