Fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.
Spectacolul inaugural intitulat „Simfonia Apei” a început la ora 20.00, la scena montantă în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi de dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob din cadrul „Gigi Căciuleanu Dance Company”.
De la ora 21.00, bucurestenii prezenţi la eveniment au putut asista la „un adevărat regal artistic, conceput astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vor vorbi despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefatate de lumea astrală”, conform Primăriei Capitalei.
Primarul general a transmis că reabilitarea şi modernizarea celor 17 fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în contractul de concesiune încheiat între municipalitate şi Apa Nova Bucureşti, reabilitarea fântânilor făcând parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţia iniţială estimată la 7 milioane de euro.
Din cauza acestui spectacol, traficul pe Bulevardul Unirii din Capitală a fost restricţionat, joi, până la ora 23.00.