Importanţa spaţiului verde pentru dezvoltarea copilului, dovedită ştiinţific

20 09. 2018, 00:05

RHINESSA este un studiu de amploare la nivel internaţional care a investigat afecţiunile la plămâni la copii şi adulţi în şapte state europene. Aceasta deţine informaţii de la mai multe centre de cercetare cu privire la spaţiile verzi din zonele rezidenţiale şi la expunerea la poluarea aerului începând cu naşterea, scrie Science Daily.

În noua analiză, Ingrid Nordeide Kuiper, de la Spitalul Universitar Haukeland din Norvegia, şi colegii săi au analizat datele de la 5414 de participanţi cu vârstele cuprinse între 18 şi 52 de ani, date cu privire la spaţiile verzi provenite prin centrele RHINESSA din Tartu (Estonia), Reykjavik (Islanda), Uppsala, Gothenbur, Umea (Suedia) şi Bergen (Norvegia). Datele despre calitatea aerului au fost luate de la 4.414 de persoane de la centrele din Uppsala, Gothenburg, Umea şi Bergen.

„Acestea sunt rezultate preliminare”, precizează Kuiper, „dar am găsit că accesul la spaţiul verde în timpul copilăriei a fost asociat cu mai puţine simptome respiratorii la maturitate, în timp ce expunerea la poluare în copilărie a fost asociată cu mai multe simptome respiratorii la maturitate şi cu instalarea afecţiunilor precum astmul”, adaugă cercetătoarea.

„Credem că rezultatele noastre, puse în contextul rezultatelor anterioare, vor avea o valoare semnificativă pentru administratorii oraşelor; cu creşterea densităţii populaţiei în anii viitori va fi vital să includem o descreştere a expunerii la poluarea aerului şi o creştere în accesul la spaţiile verzi”, a mai adăugat Kuiper.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Efectele catastrofale ale poluării aerului au fost scoase la iveală: nu afectează numai sănătatea fizică

Poluarea ucide mai mulţi oameni la nivel global decât tuberculoza sau malaria. În 2015, una din şase morţi a fost provocată de aerul toxic

Poluarea atmosferică atmosferica afectează creierul uman

Un nou studiu schimbă RADICAL percepţia despre poluarea cu plumb. Activitatea umană este mai NOCIVĂ decât s-a crezut