Bazându-se pe date noi, cercetătorii au determinat (încă) patru tipuri de personalitate

21 09. 2018, 09:18

Noul studiu, condus de Luís Amaral de la McCormick School of Engineering, a fost publicat pe 17 septembrie în jurnalul Nature Human Behaviour. Descoperirile pot fi importante pentru experţii în sănătate mintală şi pentru managerii de la resurse umane, scrie Medical Xpress.

„Oamenii au încercat să clasifice tipurile de personalitate de pe vremea lui Hipocrat, dar studiile anterioare au găsit că multe clasificări nu au sens”, a precizat William Revelle, profesor de psihologie Weinberg College of Arts and Sciences şi co-autor al studiului. „Acum, aceste date arată că există densităţi mai mari de anumite tipuri de personalitate”, a adăugat acesta.

Totuşi, în psihologie, conceptul de trăsături de personalitate este controversat, având la bază descoperiri ştiinţifice puţine. „Diferite tipuri de personalitate au existat doar în literatura de ‘self help’ şi nu aveau loc în literatura de specialitate”, a precizat Amaral.

Noul studiu a combinat o abordare computaţională alternativă cu date de la patru chestionare cu mai mult de 1,5 milioane de persoane din întreaga lume. Astfel, cu ajutorul noilor algoritmi, echipa a ajuns la cele 4 trăsături. Alături de aceste seturi de date, echipa a folosit şi cele cinci trăsături de personalitate cunoscute şi acceptate: neuroticismul, extraversia, deschiderea spre experienţă, agreabilitatea şi conştiinciozitatea.

Obişnuit

Oamenii obişnuiţi au un nivel ridicat de neuroticism şi extraversie, dar sunt puţin deschişi spre experienţă. S-a observat că femeile  sunt mai predispuse de a se găsi în această categorie

Rezervat

Tipul rezervat este stabil emoţional, nu deschis sau neurotic. Nu sunt persoane extrovertite, dar sunt agreabile şi conştiincioase.

Modele de urmat

Modelele au un nivel scăzut de neuroticism, dar sunt bine în restul. Posibilitatea ca cineva să se încadreze în această categorie creşte odată cu vârsta. Mai multe femei decât bărbaţi tind să fie modele de urmat.

Egocentrici

Oamenii egocentrici au un scor mare în extraversie şi sub mediu în deschidere, agreabilitate şi conştiinciozitate. Există o descreştere dramatică a numărului de persoane egocentrice odată cu creşterea în vârstă, atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Aşadar, din ce se observă foarte clar este că, pe măsură ce oameniii se maturizează, personalităţile se schimbă. Spre exemplu, oamenii mai bătrâni tind să fie mai puţin neurotici şi egocentrici şi mai mult agreabili decât cei sub 20 de ani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cele mai bune joburi pentru fiecare tip de personalitate

Cine suntem cu adevărat? Personalitatea noastră se schimbă în funcţie de limba vorbită

Ce fel de personalitate ai? Felul de a fi îţi influenţează sănătatea

Care sunt bolile care îţi afectează personalitatea