Potrivit publicaţiei Forbes, care realizează anual acest clasament, Jay-Z, în vârstă de 48 de ani, care are un venit net de 900 de milioane de dolari, a câştigat în ultimul an 76,5 milioane de dolari. Mare parte din această sumă provine din lansarea „Everything Is Love”, primul album conceput împreună cu soţia sa, Beyonce, precum şi din turneul mondial comun „On The Run II”, scrie Mediafax.
Diddy, în vârstă tot de 48 de ani, s-a situat pe locul al doilea în top, cu câştiguri de 64 de milioane de dolari. Cu un venit net de 825 de milioane de dolari, rapperul a câştigat cei mai mulţi bani în ultimul an din investiţiile mari în companii producătoare de băuturi alcoolice, inclusiv în propriul brand DeLeon Tequila.
Podiumul este completat de Kendrick Lamar, cu câştiguri de 58 de milioane de dolari, provenind din cel mai recent turneu mondial solo, dar şi din contracte cu Nike şi American Express.
Hip-hop este genul muzical cel mai popular în SUA în prezent, iar reprezentanţii lui profită de acest lucru. Primele zece poziţii din topul de anul acesta al celor mai bine plătiţi artişti hip-hop însumează peste 400 de milioane de dolari.
Jurnaliştii de la revista Forbes au alcătuit acest clasament pe baza încasărilor muzicienilor din vânzări de albume, turnee, servicii de streaming şi contracte de publicitate. Datele au fost furnizate de Nielsen SoundScxan, Recording Industry Association of America (RIAA) şi discuţii cu manageri, avocaţi şi, în unele cazuri, artiştii înşişi.
Topul 10 al celor mai bine plătiţi artişti hip-hop ai anului este completat de Drake (47 de milioane de dolari), J. Cole (35,5 milioane de dolari), Dr. Dre (35 de milioane de dolari), Nas (35 de milioane de dolari), Pitbull (32 de milioane de dolari), Future (30 de milioane de dolari) şi Kanye West (27,5 milioane de dolari).