Frank Underwood, personaj interpretat de Kevin Spacey, oficial mort în ultimul sezon „House of Cards”

07 09. 2018, 17:00

Trailerul publicat de compania producătoare o arată pe actriţa Robin Wright, care interpretează rolul soţiei lui Underwood, Claire, stând lângă mormântul acestuia şi pronunţând fără emoţie câteva cuvinte: „Totuşi, îţi voi spune asta, Francis. Când mă vor îngropa, nu o vor face în curtea din spate. Şi când îmi vor aduce un ultim omagiu, vor sta la coadă”.

Clipul de promovare nu oferă detalii privind circumstanţele decesului, dar Netflix a anunţat anterior că ultimul sezon al serialului se va concentra pe personajul lui Wright, care, la sfârşitul sezonului al cincilea, a devenit preşedinte al SUA. Pentru acest rol, Wright a primit un premiu Globul de Aur şi cinci nominalizări la Primetime Emmy Awards, scrie Mediafax.

Iniţial, în toamna anului trecut, compania Netflix suspendase producţia celui de-al şaselea şi ultim sezon al serialului „House of Cards”, după ce Kevin Spacey a fost acuzat de hărţuire sexuală de Anthony Rapp – un actor care a jucat în producţii precum „Star Trek – Discovery” şi „Rent”. Acesta l-a acuzat pe Spacey că i-a făcut avansuri sexuale în urmă cu trei decenii, pe vremea când avea doar 14 ani.

Ulterior, compania Netflix a anunţat că filmările pentru serialul TV „House of Cards” vor fi reluate la începutul acestui an fără Kevin Spacey.

Sezonul al şaselea va avea premiera pe Netflix pe 2 noiembrie şi va avea opt episoade.

În luna octombrie 2017, Kevin Spacey a făcut public faptul că este homosexual, după declaraţiile lui Anthony Rapp. Spacey a scris pe reţeaua online Twitter că a iubit şi femei şi bărbaţi, dar în prezent trăieşte ca un bărbat homosexual.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de Rapp, Spacey a scris într-un mesaj pe Twitter: „Îi port un respect şi o admiraţie deosebite lui Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decât oripilat să aud povestea lui. Sincer, nu îmi amintesc întâmplarea, ar fi avut loc cu peste 30 de ani în urmă. Dar, dacă este să cred ceea ce spune, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce ar fi putut fi un comportament inadecvat, pus pe seama consumului de alcool, şi îmi pare rău pentru sentimentele pe care spune că le-a avut în el în toţi aceşti ani”.

Foşti angajaţi ai serialului „House of Cards” au spus că Spacey a transformat platourile de filmare într-un mediu „toxic”, acuzându-l de hărţuire. Acuzaţii similare au făcut şi foşti angajaţi ai teatrului The Old Vic din Londra, unde acesta a fost director artistic.

Între timp, Kevin Spacey, care este subiectul mai multor anchete privind abuzuri sexuale desfăşurate de poliţia britanică, a dispărut din viaţa publică.

Kevin Spacey a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” şi „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Francis Underwood, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.

Serialul „House of Cards” a primit, printre altele, două Globuri de Aur (Kevin Spacey, în 2015, Robin Wright, în 2014) din opt nominalizări şi şapte premii Primetime Emmy din 53 de nominalizări.