Bătrânii s-au căsătorit în luna octombrie a anului 1937 şi de peste 80 de ani au un mariaj fericit. Masao mărturiseşte că secretul constă în răbdarea soţiei sale. „Sunt atât de fericită! Căsătoria noastră se datorează cu adevărat răbdării mele”, a declarat cu ochii în lacrimi Miyako, la înmânarea certificatului acordat de Guinness World Records, scrie Rador.
Familia Matsumoto nu au avut o nuntă în adevăratul sens al cuvântului, deoarece Masao a fost trimis pe front, însă acest lucru nu i-a împiedicat să formeze o familie mare, cu 25 de strănepoţi. În prezent, cei doi locuiesc într-un azil de bătrâni, însă copiii lor vin să-i viziteze foarte des. Recordul anterior pentru cel mai în vârstă cuplu căsătorit din lume a fost deţinut de norvegienii Karl şi Gurdren Dolven, a căror vârstă adunată era de 210 ani, o lună şi 34 de zile, când Gurdrun a încetat din viaţă în anul 2004.