Femeile care au luat zilnic pastile cu omega-3 din a doua jumătate a sarcinii au avut copii cu un indice de masă corporală mai ridicat la vârsta de 6 ani, scrie The Independent.
Radiografiile au scos la iveală şi că aceştia nu aveau mai multă grăsime nesănătoasă, ci aveam musculatură mai dezvoltată şi oase mai dense comparativ cu copiii ale căror mame au luat pastile placebo.
De asemenea, s-a determinat că cei mai dezvoltaţi erau mai puţin predispuşi la apariţia astmului sau a altor condiţii respiratorii.
Omega-3 reprezintă un grup de acizi graşi, molecule în lanţ care sunt abundente la peşti şi de obicei sunt considerate benefice pentru prevenirea bolilor de inimă, a îmbunătăţirii capacităţii creierului şi a sănătăţii articulaţiilor.
Aceste grăsimi esenţiale nu pot fi generate de organismul nostru şi trebuie să vină din dietă, iar cel puţin în Marea Britanie sunt pe departe cel mai consumat supliment.
Studiul, publicat recent în British Medical Journal, a implicat examinarea şi monitorizarea a 736 de femei din Danemarca şi a copiilor, administrându-le omega-3 sau un supliment de control (placebo) între a 24-a săptămână de sarcină până la o săptămână după naştere.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Grăsimile omega-3 nu oferă protecţie împotriva bolilor cardiovasculare
Omega 3 nu ajută memoria copiilor, conform unui studiu recent
Beneficiile consumului de peşte: bun pentru creier, inimă, imunitate
O nouă tehnică de stimulare a creierului şi-a arătat beneficiile în ceea ce priveşte memoria