O cameră de filmat a fost descoperită într-un ursuleţ de pluş câştigat de un copil la un târg. Ce era, de fapt, jucăria

29 08. 2018, 14:00

Potrivit poliţiei din oraşul Lebanon, o femeie s-a întors acasă de la Wilson County Fair şi a descoperit, în ursuleţul de pluş primit de fetiţa ei, ceea ce părea a fi o cameră, potrivit postului de televiziune local Kron 4.

Femeia a alertat autorităţile, iar la o analiză mai amănunţită oamenii legii au descoperit, în interiorul jucăriei, lentile şi o placă cu circuite. Acestea nu erau, însă, funcţionale şi nu dispuneau de o sursă de energie. Poliţiştii cred că ursuleţul respectiv a fost unul de tip „doică”, folosit de părinţi pentru a supraveghea bebeluşii, scrie Mediafax.

Proprietarul cabinei din care a fost luat ursuleţul a declarat că a cumpărat animalele de pluş la reducere de la un centru din statul Georgia. În celelalte jucării nu au fost descoperite astfel de elemente, iar împotriva proprietarului cabinei nu au fost depuse plângeri.