Conducerea Academiei Române arată că „a luat act cu un sentiment de stupoare şi de revoltă de profanarea prin cuvinte grave, cu un caracter antisemit, a Casei Memoriale Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei, loc sacru al amintirii, menit să ducă peste veacuri condamnarea eternă a Holocaustului”. În acelaşi timp, instituţia cataloghează actul drept „unul izolat”, se cuvine să fie cercetat, iar autorii trebuie să fie pedepsiţi exemplar.
Potrivit comunicatului, „Românii şi România nu pot tolera niciodată asemenea manifestări şi cu atât mai puţin în anul Centenarului Marii Uniri, când ne străduim să convingem lumea de dreptatea noastră, de curăţenia unor sentimente prin care ne-am construit unitatea statală deplină, unitate făurită nu împotriva altora şi pentru binele noii Europe”.
„Academia Română, care a beneficiat de-a lungul vremii şi de generozitatea unor evrei români preocupaţi de propăşirea ştiinţei şi culturii româneşti, îşi exprimă profundul regret faţă de acest episod grav şi militează în continuare pentru respectarea valorilor universale şi a particularităţilor tuturor popoarelor lumii”, se arată în acelaşi document.
Casa memorială din Sighetu Marmaţiei a scriitorului Elie Wiesel a fost mâzgălită cu vopsea roşie, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de autori necunoscuţi, care au scris pe pereţii exteriori ai imobilului mai multe mesaje antisemite.
Scriitorul şi filosoful american de origine română Elie Wiesel a primit premiul Nobel pentru pace în 2016, acestuia fiindu-i conferit şi titlul de Cetăţean de Onoare (postum) al judeţului Maramureş, în acelaşi an.