Om de ştiinţă arestat în Rusia, suspectat de trădare în urma investigaţiilor la agenţia Roscosmos
Victor Kudryavtsev, în vârstă de 74 de ani, a fost premiat de mai multe ori pentru performanţele sale în domeniul spaţial. Acesta riscă să fie condamnat la 20 de ani de închisoare, scrie Mediafax.
Suspectul este în custodia autorităţilor din Moscova, au declarat reprezentanţii agenţiei Roskosmos.
Omul de ştiinţă este suspectat că este spion pentru o ţară din NATO şi că a dat informaţii secrete despre rachetele hipersonice care zboară cu o viteză mai mare de cinci ori decât viteza sunetului, denumite Mach 5.
Serviciul de Securitate Federal din Rusia a făcut vineri mai multe percheziţii la un centru de cercetare al agenţiei spaţiale de stat Roskosmos, în urma suspiciunii privind scurgerea de informaţii despre noile arme hipersonice către statele occidentale.
Aproximativ zece angajaţi ai subsidiarei TsNIIMash au fost investigaţi în urma suspiciunii de cooperare cu serviciile speciale occidentale. TsNIIMash este o subsidiară ştiinţifică a Roskosmos, care se ocupă de programele spaţiale ruseşti.
De asemenea, şi biroul unuia dintre directori a fost percheziţionat. În cadrul investigaţiei, Serviciul Federal din Rusia a percheziţionat şi mai multe birouri al Corporaţiei Spaţiale din Moscova.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a făcut publice joi mai multe videoclipuri cu sistemele de rachete hipersonice.
Un eveniment asemănător a avut loc în anul 2016, când un angajat TsNIIMash, Vladimir Lapygin a fost condamnat pentru trădare. Un grup de oameni de ştiinţă, printre care şi Victor Kudryavtsev, au semnat o scrisoare comună de susţinere.