FOTO. Gest impresionant al unui câine care a ajutat un biciclist, căzut în Munţii Semenic, să supravieţuiască
Biciclistul în vârstă de 40 de ani, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a căzut de pe bicicletă luni seara, în timp ce cobora de pe Muntele Semenic, moment în care un câine, aflat în apropiere, i-a venit în ajutor, scrie Mediafax.
”La faţa locului s-au prezentat jandarmii, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Văliug, pentru a acorda primul ajutor. La sosirea noastră, ciclistul acuza dureri în zona claviculei şi se afla într-o stare uşoară de hipotermie. Marea surpriză, momentul emoţionant al acestei întâmplări a fost atunci când ciclistul a căzut şi a rămas întins pe partea carosabilă. A apărut din pădure un căţel care s-a aşezat lângă victimă, ca şi cum l-ar fi încălzit cu corpul său. La sosirea noastră, câinele era aşezat lângă ciclist şi nu a plecat de lângă acesta nici în prezenţa noastră şi nici când echipajul de la Ambulanţă a sosit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraş-Severin.
Animalul nu a plecat de lângă biciclist nici după ce acesta a fost urcat în ambulanţă şi a alergat după salvare atât cât a putut.
”După îngrijirile medicale de la faţa locului, persoana a fost urcată în salvare, moment în care câinele a sărit şi el în salvare. A fost dat cu greu jos din aceasta. La plecare, câinele a început să alerge după ambulanţă până când i-a pierdut urma. Era un câine fără stăpân, cu ajutorul nostru şi al unei asociaţii din municipiul Reşiţa am identificat câinele şi la solicitarea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, care şi-a exprimat dorinţa de a-l adopta, i-am găsit şi stăpân. Era un câine cunoscut de toată lumea în zona aceea”, a mai declarat Marius Săndulescu.
Victima a fost transportată la un spital din Timişoara, bărbatul fiind internat la Secţia Ortopedie.