Acestea sunt primele imagini cu cei 12 copii salvaţi din peştera din Thailanda – VIDEO
În imaginile prezentate în timpul unei conferinţe de presă susţinută de şeful misiunii de salvare unii dintre copii poartă măşti de oxigen, întinşi pe paturile de spital, alţii stau pe pat arătând semnul păcii la cameră, niciunul însă nu a fost auzit vorbind, scrie Mediafax.
Citeşte şi
Cei 12 băieţi şi antrenorul lor au pierdut în medie două kilograme în timpul captivităţii, dar în general starea lor de sănătate este bună şi nu arată semne de stres, a anunţat un oficial al spitalului.
După ce au fost scoşi din peşteră unul câte unul, au fost luaţi cu un elicopter şi transportaţi la un spital din oraşul Chiang Rai, situat la o distanţă de 70 de kilometri, unde se află în carantină de câteva zile.
Băieţii vor trebui să rămână în spital aproximativ zece zile, a declarat în cadrul conferinţei de presă directorul spitalului, Chaiwetch Thanapaisal. Apoi vor trebui să rămână 30 de zile în casă pentru a se recupera, a mai adăugat acesta.
Şeful misiunii de salvare, Narongsak Osottanakorn, a declarat la conferinţa de presă că sunt doar nişte copii care s-au rătăcit şi nimeni nu este vinovat.
”Nu îi considerăm pe copii ca fiind vinovaţi sau eroi. Ei sunt doar nişte copii, a fost un accident”, a spus acesta.
Osottanakorn a mai declarat faptul că peştera va fi transformată într-un muzeu care să amintească de sccesul misiunii de salvare a celor 12 copii şi a antrenorului lor, dorind să devină astfel şi o atracţie turistică a Thailandei.