Home » D:News » Roşie gigant, obţinută la o fermă din judeţul Olt – GALERIE FOTO + VIDEO

Roşie gigant, obţinută la o fermă din judeţul Olt – GALERIE FOTO + VIDEO

Publicat: 12.07.2018
O familie de agricultori din judeţul Olt a reuşit să obţină o roşie gigant, care cântăreşte 1,3 kilograme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Recordul aparţine familiei Spânu din localitatea Doba, comuna Pleşoiu, din judeţul Olt, potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii.

„Cea mai mare roşie din producţia de anul acesta, realizată prin Programul de tomate a cântărit 1,3 kg“, notează sursa citată.

Şi anul acesta, judeţul Olt este pe primul loc la nivel naţional în privinţa legumicultorilor înscrişi în Programul Tomata 2018, scrie Mediafax.

Galerie foto

vezi galeria
3 foto

Un număr de 3.810 olteni au depus, la Direcţia Agricolă, documentele care dovedesc comercializarea celor două mii de kilograme de roşii, condiţie obligatorie pentru obţinerea ajutorului de minimis, în primul ciclu.

Peste 2.500 dintre aceştia au deja în conturi cei 3.000 de euro, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să se facă restul plăţilor.

Pentru ciclul al doilea, perioada de comercializare noiembrie – 20 decembrie, sunt alţi 200 de legumicultori olteni.

Anul trecut, pentru ambele cicluri, în judeţul Olt au fost 2.452 de beneficiari ai programului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase