Abuzul sexual şi cruzimea faţă de animale au fost subiectele principale ale Festivalului de la Pamplona 2018
Sărbătorile de San Fermin, dedicate Sfântului Fermin, patronul spiritual al oraşului Pamplona, atrag în fiecare an sute de mii de vizitatori din întreaga lume. Participanţii se îmbracă în alb, poartă în jurul gâtului eşarfe roşii şi aleargă în faţa celor şase tauri pe un traseu stradal format în cartierul vechi al oraşului, scrie Mediafax.
Însă festivalul este criticat de mulţi din cauza cruzimii manifestate faţă de animale şi a violenţelor sexuale al căror număr este în creştere.
În 2008, au fost raportate două cazuri de atac sexual, unul dintre acestea finalizându-se cu decesul victimei. În 2016, au fost raportate 20 de cazuri de viol. Unul dintre acestea a ajuns celebru la nivel internaţional: cinci bărbaţi, cu vârste între 27 şi 29 de ani, originari din Sevilia, au violat o tânără de 18 ani din Madrid. După incident, aceştia s-au lăudat pe platforma online Whatsapp, supranumindu-se ei înşişi „La Manda” (haita, n.r.). Anul acesta, în aprilie, peste 30.000 de persoane au participat la un miting pe străzile oraşului spaniol Pamplona, protestând după ce o instanţă a decis că cei cinci bărbaţi nu sunt vinovaţi de agresiune sexuală, inclusiv viol. Inculpaţii au primit o sentinţă mai blândă, fiind condamnaţi la nouă ani de închisoare pentru abuz sexual.
Potrivit unui studiu al Universităţii Publice din Navarra, anul trecut, numărul atacurilor sexuale a crescut la 22.
Autorităţile au identificat suspecţi în aproape 95% din cazuri şi au încercat să îmbunătăţească sistemul de asistare a victimelor atacurilor sexuale, cu linii telefonice disponibile 24/7 şi o aplicaţie de telefonie mobilă pentru raportarea abuzurilor.
Însă unii activişti consideră că măsurile sunt insuficiente.
În ceea ce priveşte cruzimea faţă de animale, primarul Joseba Asiron a stârnit controverse după ce a pus sub semnul întrebării viitorul curselor cu tauri.
„Nu am în minte un Festival San Fermin fără curse de tauri, dar mă gândesc că va avea loc într-o zi fără coride”, a spus acesta.
Remarca a stârnit furia crescătorilor de tauri, care au spus că, dacă nu vor mai fi coride, nu vor mai fi nici curse cu tauri.
Potrivit unor surse, industria aduce anual primăriei încasări de 74 de milioane de euro.
În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi tineri se alătură activiştilor pentru drepturile animalelor.
Constituţia spaniolă protejează coridele ca parte a moştenirii culturale naţionale, iar prin noi propuneri legislative se încearcă eliminarea torturării taurilor.