A fost ucis de un urs polar în timp ce încerca să-şi salveze fiica

06 07. 2018, 13:00
Aaron Gibson, în vârstă de 31 de ani, călătorea în insula Sentry, din regiunea Nunavut, în nordul Canadei, când a fost atacat de ursul polar. Aceasta este o destinaţie cunoscută pentru pescuit şi vânătoare situată pe coasta vestică a golfului Hudson, scrie Mediafax.
 
O rudă a bărbatului a afirmat că acesta ”a murit ca un erou”, spunându-i fetiţei să fugă în timp ce el s-a interpus între copil şi urs.
 
Fetiţa nu a fost rănită, însă barbatul a murit fiind atacat de urs. Un alt bărbat care a fost martor la tragedie a împuşcat animalul, omorându-l.
 
”Îşi petrecea ziua împreună cu copiii săi”, a declarat unchiul acestuia, Gordy Kidlapik, pentru presa canadiană. Acesta a mai spus că ”au fost surprinşi de către urs care se îndrepta spre unul dintre copii”.
 
Tatăl copiilor nu era inarmat în momentul atacului.
 
Una dintre fetiţe a chemat ajutoare folosind radioul de pe barcă.
 
”Am auzit când a sunat după ajutor, a fost groaznic să auzim asta”, a mai afirmat unchiul bărbatului.