Cum ar putea scafandrii să salveze copiii prinşi în peştera din Thailanda. ”Atunci când eşti în peşteră, trăieşti întunericul aşa cum nu l-ai mai trăit vreodată”

06 07. 2018, 00:05
UPDATE 3: Operaţiunea de salvare a celor 13 tineri din peştera Tham Luang încă nu poate începe, deoarece aceştia nu sunt suficient de pregătiţi pentru a parcurge cele două porţiuni inundate tunelului care i-ar conduce spre suprafaţă, scrie Gândul. ”Nici o şansă ca să-i putem scoate astăzi,” a declarat Narongsak Osottanakorn, guvernatorul provinciei Chiang Rai. ”Încă nu sunt în stare să se scufunde. Încercăm să-i învăţăm, dar deocamdată e prea riscant. Totul depinde de ei, însă dacă musonul va aduce ploi în aceste zile, va trebui să reevaluăm situaţia şi să-i scoatem cumva afară”.

Cel puţin două motive de îngrijorare au echipele de salvare. În acest weekend sunt anunţate ploi torenţiale, care riscă să inunde zone din peşteră în care se află copiii, iar nivelul de oxigen din aerul pe care îl respiră a scăzut la 19%, faţă de 21%, cât ar fi normal. Ministrul de Interne al Thailandei este aşteptat să sosească la locul intervenţiei, ceea ce le confirmă jurnaliştilor că intervenţia nu va mai fi amânată prea mult.

UPDATE 2: Operaţiunea de salvare a sportivilor din peştera din Thailanda ar putea începe vineri seară

UPDATE 1: Unul dintre salvatorii care a dus oxigen echipei de fotbal thailandeze, blocată în peşteră, a murit

Un factor cheie îl reprezintă şi un antrenament rapid al băieţilor, alături de ajutorul scafandrilor, scrie Live Science.

Nu va fi uşor, întrucât scufundarea în peşteri este una dintre cele mai periculoase şi tehnice forme de activitate de acest gen, cu 368 de decese înregistrate în perioada 1969 – 2007.

 „În cazul submersiei normale, dacă ceva merge prost, poţi ajunge pur şi simplu la suprafaţă”, a precizat Richard Black, scafandru în ape din peşteri. „În scufundarea în peşteri, nu poate fi cazul. Eşti într-un tunel care este umplut cu apă. Trebuie să continui drumul sau să te întorci de unde ai început”, a adăugat el.

Mulţi scafandri au murit pentru că au rămas fără oxigen, s-au rătăcit sau au rămas prinşi în reţeaua de peşteri; chiar şi găsirea cadavrului poate fi o provocare riscantă.

Mai rău, în afară de tunelurile înguste, întunecate şi pline cu apă, de obicei, o reţea de peşteri este un adevărat labirint, fiind foarte uşor să te rătăceşti.

„Atunci când eşti în peşteră, trăieşti întunericul aşa cum nu l-ai mai trăit vreodată. Este întuneric complet”, a adăugat Black. De asemenea, sistemul de peşteri Tham Luang a fost inundat recent, astfel că apa este foarte tulbure şi plină cu mâl. Acest lucru înseamnă că, chiar şi cu lumini puternice, vizibilitatea este redusă practic la zero.

O frânghie va fi trasă de la ieşire spre locul în care băieţii au rămas prinşi.

O altă problemă este temperatura. Deşi Thailanda are temperaturi ridicate, băieţii vor fi sub apă. ”Sub apă, pierzi temperatura de 25 de ori mai repede decât în aer. Astfel, copiii vor avea costume speciale pentru a le ţine de cald”, a precizat scafandrul în ape din peşteri.

Black consideră că este nevoie de un curs rapid de instruire cu privire la funcţionarea unui costum de scafandru pentru a înţelege principiile de bază şi că este nevoie de doi scafandri experimentaţi pentru fiecare copil în parte. Băieţii s-ar agăţa de spatele unui scafandru, în timp ce celălalt va sta în spate pentru susţinere suplimentară. În acest mod, copiii vor trebui doar să stea agăţaţi de frânghie şi să respire prin mască, în timp ce scafandrii îi scot din peşteră. Probabil, peşterile nu sunt inundate complet pe tot traseul, deci ar mai putea ieşi la suprafaţă.

Având în vedere că Thailanda nu are foarte mulţi scafandri, Black afirmă că, probabil, ţara a apelat la ajutorul internaţional.

„Întregul proces ar putea dura o zi sau chiar două, dar având în vedere prin ce au trecut deja, băieţii au o şansă bună de reuşită”, a menţionat Black.

Vă recomandăm să citţi şi următoarele articole:

După ce au fost blocaţi 9 zile într-o peşteră, jucătorii unei echipe de fotbal din Thailanda au fost găsiţi în viaţă

Cât poate supravieţui un om într-o peşteră?

O descoperire surprinzătoare dintr-o peşteră din Croaţia scoate la iveală că suntem ”mai neanderthali” decât credem

Naracoorte, peştera din sudul Australiei, ”poarta în timp” care înregistrează peste jumătate de milion de ani de biodiversitate. Este echivalentul paleontologic al mormântului lui Tutankhamon