Tot mai multe cupluri au probleme de infertilitate la o vârstă din ce în ce mai tânără. Fie că este vorba despre scăderea rezervei ovariene, endometrioză, calitatea lichidului seminal, incompatibilitatea din cuplu, fumat sau stres. Fertilizarea in vitro este o soluţie la care apelează cuplurile cu astfel de probleme atunci când vor să aibă un copil. Am stat de vorbă cu Profesorul Konstantinos Pantos, un reputat specialist în FIV, cu rezultate excepţionale.
Fertilizarea in vitro şi posibilitatea unei mame surogat
C.S.Î.D: Ştiu că sunteţi recunoscut pentru un caz celebru al unei mame surogat de peste 60 de ani care a fost implantată cu embrionul fetei ei.
K.P.: Da, e vorba despreun caz al unei femei de 67 de ani care nu a devenit mamă surogat pentru un simplu cuplu, ci chiar pentru propria sa fiică, ceea ce face ca micuţul să devină nepotul său. Fata ei suferea de cancer uterin, aşa că ceea ce am făcut a fost să îi îngheţăm ovulele înainte de extirparea uterului şi ulterior să le fertilizăm şi implantăm în uterul mamei sale, care a dat naştere bebeluşului. Acesta este primul caz de asemenea natură şi din perspectivă medicală, dar şi din punct de vedere legislativ (este prima dată când se obţine o hotărâre judecătorească în acest sens). Cazul a fost inovator şi unic, în special datorită vârstei bunicii, dar şi naturii relaţiilor.
C.S.Î.D.: Care este legea aici pentru mamele surogat?
K.P.: Legea din Grecia perminte existenţa mamelor surogat, inclusiv în cazurile care vin din alte ţări, însă singura condiţie este ca acel cuplu să îşi găsească singur mama surogat, noi, medicii, nu putem oferi aceste serviciu.
C.S.Î.D.: După ce mamei surogat i se implantează ovulele, cuplul trebuie să facă analizele aferente mamei?
K.P.: Da, de asemenea atunci când se naşte copilul, se va naşte sub numele părinţilor săi naturali, nu ai mamei surogat. Persoanele care vin la noi pentru acest tip de tratament pot veni pentru fertilizare în mod iniţial, după care pentru naştere, sau pot veni pentru fertilizare şi naşterea poate avea loc în ţara de origine, cu care noi avem un acord. În mare parte ţările cu care avem acest acord sunt Franţa, Germania şi Anglia. Dacă naşterea va avea loc aici, copilul nu va avea cetăţenie greacă, ci cetăţenia ţării de provenienţă.