Un tânăr român a murit după ce a aşteptat doi ani un transplant de plămâni. ”Da, avea banii strânşi pentru transplant”
„Există un protocol cu Eurotransplant, protocol care nu a fost semnat, pentru că România nu şi-a îndeplinit obligaţia. Abia anul acesta am început să disponibilizăm organele pentru Eurotransplant şi, după cum ştiţi, doi plămâni au plecat spre Eurotransplant. Adică protocolul a început să funcţioneze de anul acesta, de când am dat organe. Ministerul Sănătăţii a aprobat dosarul lui Călin, teoretic. Practic, nicio clinică din Eurotransplant nu l-a acceptat. Din presă am aflat că a fost acceptat la o clinică din India, însă e greu de spus dacă el ar fi rezistat drumului până acolo. (…) Eu am cerut un rezumat al dosarului lui, dar ştiam că starea lui era gravă încă de anul trecut”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Tânărul Călin Farcaş avea strânşi banii necesari pentru transplant, au confimat reprezentanţii Institutului „Marius Nasta”.
„Da, a murit noaptea asta. Avea o boală gravă şi veche şi nu a mai reacţionat la tratament. S-a prezentat joi, săptămâna trecută, la spital pentru o evaluare, însă starea lui era gravă şi s-a decis internarea lui. A fost internat direct în Terapie Intensivă cu insuficienţă cardiacă foare severă şi a făcut stop cardiac. (…) Da, avea banii strânşi pentru transplant, însă starea lui s-a agravat. Am înţeles ca centrul care îl primea cu bani era în India”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Irina Strâmbu, purtătorul de cuvânt al Institutului „Marius Nasta” din Capitală.
Călin Farcaş, din Teliu, a fost diagnosticat în urmă cu doi ani cu hipertensiune pulmonară, fiind dependent de aparatul de oxigen. În luna aprilie a acestui an, zeci de braşoveni s-au strâns în faţa Spitalului Clinic Judeţean din oraş, pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte transplantul pulmonar în România.